Stiaţi că există şi un al treilea tip de colesterol responsabil de bolile cardiace?
Cei mai mulţi dintre noi ştim că există două tipuri de colesterol, iar unul dintre acestea este dăunător pentru sănătate. Iată însă că există şi un al treilea tip de colesterol care, de asemenea, nu este deloc prietenos cu noi.
Oamenii de ştiinţă au realizat un nou studiu genetic care demonstrează clar că nivelurile plasmatice ridicate de lipoproteină (a), un al treilea tip de colesterol după cunoscutele LDL şi HDL, stau la baza creşterii riscului bolii coronariene şi infarctului miocardic.
Nivelurile plasmatice de lipoproteină (a) dovedesc o variabilitate notabilă la nivel de individ şi sunt determinate de gena APO(A). Până nu demult, lipoproteina (a) era asociată cu boala coronariană, dar nu era clar dacă reprezintă chiar cauza. Un studiu recent, în cadrul căruia a fost analizat genotipul a aproximativ 16.000 de persoane, a demonstrat că printre diferitele variante ale genei APO(A), două sunt în mod deosebit asociate creşterii nivelului plasmatic de lipoproteină (a), jucând un rol cauzal în afecţiunile cardiace şi infarct.
Conform cercetătorilor, o persoană din şase este purtătoare a uneia dintre aceste două variante, prezentând în consecinţă niveluri mai ridicate de lipoproteină (a) şi un risc dublu de infarct faţă de persoanele cu genotip normal. Subiecţii purtători ai ambelor variante prezintă un risc de patru ori mai mare.
Practic, acest al treilea tip de colesterol reprezintă un factor de risc cardiovascular independent de cele tradiţionale, precum colesterolul total, colesterolul „rău”, apolipoproteina B, hipertensiunea, diabetul, obezitatea şi fumatul.