Home  /  Boli   /  A fost descoperit un nou tip de tratament pentru obezitate

A fost descoperit un nou tip de tratament pentru obezitate

Obezitatea face ravagii la nivel mondial, iar tendinţa este în continuă creştere. Excesul de grăsime poate provoca nenumărate boli care se pot dovedi fatale. Pentru a rezolva această problemă, specialiştii au dezvoltat o nouă procedură chirurgicală mai eficientă decât operaţiile bariatrice clasice.

Intervenţia presupune montarea unei benzi elastice în jurul stomacului, care să limiteze cantitatea de alimente ingerate şi care, pe termen lung, să împiedice luarea în greutate.

Spre deosebire de operaţiile bariatrice clasice care presupun doar micşorarea volumului stomacului, benzile gastrice îl împiedică să se mai dilate, ceea ce induce mai rapid pacientului senzaţia de saţietate.

Potrivit statisticilor realizate în SUA, la cinci ani de la operaţie, doar 3% dintre pacienţi au început să se îngraşe, faţă de 17%, în cazul celor care nu au beneficiat de un astfel de dispozitiv medical. În comparaţie cu inelul gastric, care poate provoca leziuni pe stomac, banda eleastică se monează larg şi intră în acţiune doar în momentul în care stomacul începe să se dilate.

Este important de ştiut faptul că noul tip de operaţie este destinat pacienţilor care au un grad ridicat de obezitate sau celor care suferă de diabet zaharat tip II. Sunt eligibili şi pacienţii care în trecut au suferit alte operaţii bariatrice, dar pentru că nu au respectat indicaţiile medicilor, au început să ia în greutate.

Până în prezent, în România, au fost realizate cu succes trei astfel de operaţii, iar pacienţii care au beneficiat de noul tip de tratament sufereau de obezitate morbidă.