Home  /  Boli   /  Această legumă are calităţi miraculoase

Această legumă are calităţi miraculoase

Ieftină şi la îndemna oricui, sfecla roşie poate face adevărate minuni pentru sanatatea noastră. Aceasta are extrem de multe substanţe benefice, precum  – vitamina A, vitaminele B1, B2, B6, vitamina C, sodiu, calciu, sulf, cupru, fier, iod, potasiu şi antioxidanţi, astfel că este păcat să nu o consumăm în mod constant.

Iată care sunt cele mai importante efecte pozitive pe care le are asupra sănătăţii:

Protejează ficatul

Afecţiunile hepatice pot fi ameliorate prin consumul de sfeclă roşie. Astfel ficatul gras (steatoza hepatică), ficatul obosit, ficatul leneş sau chiar în caz de hepatită, sfecla roşie ajută la îmbunătăţirea metabolismului celular şi prelungeşte viaţa celulelor hepatice.

Luptă împotriva anemiei

Sfecla roşie conţine o gamă largă de vitamine, minerale şi substanţe active. Printre acestea conţine fier, dar şi acid folic – importante în producerea de globule roşii la nivelul măduvei osoase hematogene.

Ajută sistemul cardiovascular

Conform unui studiu al Universităţii Queen Mary, un pahar de 250 ml de suc din sfeclă roşie, pe zi, scade considerabil tensiunea arterială. Cu cât tensiunea este mai crescută, cu atât scăderea este mai mare.

În cazul în care ar fi consumată pe scară largă, sfecla roşie ar putea reduce cu 10% decesele cauzate de bolile cardiovasculare, sunt de părere cercetătorii.

Ţine cancerul la distanţă

Betacianina, cea care îi dă culoarea roşie este un antioxidant puternic, care are proprietăţi de prevenire a cancerului. O cercetare a Universitatii Howard a demonstrat că betacianina a încetinit cu 12,5%  progresia tumorilor în cazul cancerului de prostată şi a celui mamar.

Menţine creierul sănătos

O cercetare a Universităţii Wake Forest a scos în evidenţă faptul că sfecla roşie poate impiedica progresia demenţei. Acest lucru este posibil datorită oxidului nitric care creşte fluxul de sânge către creier.

De asemenea, nivelul crescut de acid folic pe care îl conţin (aproximativ 75% din doza zilnică recomandată) 2-3 sfecle mari joacă un rol important în prevenirea bolii Alzheimer.

Combate depresia

Cercetări recente au arătat că sfecla roşie are puterea de a controla starea de spirit, graţie betainei conţinute, despre care se ştie că relaxează mintea şi ameliorează depresia.