Home  /  Posts tagged "viata"

Oamenii au încercat de milenii să găsească raspunsuri la întrebările existenţiale care îi frământă. Din păcate, sau din fericire (ar spune unii) aceste răspunsuri întârzie să apară, fiind înaintate doar speculaţii peste tot în lume. Recent, un cercetător cunoscut din cadrul

Trecerea în nefiinţă a unei persoane este un subiect pe cât de trist pe atât de interesant. Încă din cele mai vechi timpuri oamenii au încercat să desluşească misterul morţii şi dacă, după aceasta, există o continuare a vieţii, într-o

Chirurgia generală este specialitatea care se ocupă cu diagnosticul și tratamentul afecțiunilor chirurgicale ale abdomenului precum și a altor afecțiuni chirurgicale care fac obiectul altor specialități, ce necesită tehnici speciale cum ar fi traumatisme, afecțiuni vasculare, genitale, urologice, toracice, endocrine, neurochirurgicale,

Oamenii de ştiinţă au creat aşa numitul ‘’nas artificial’’ pentru a detecta prezenţa septicemiei - infecţii ale sângelui care ucid în fiecare an aproximativ 250.000 de bolnavi numai în Statele Unite, potrivit statisticilor. Practic, acest dispozitiv este capabil să diagnosticheze,

Call Now Button