Home  /  Boli   /  Stresul este pe cale să fie recunoscut ca boală profesională

Stresul este pe cale să fie recunoscut ca boală profesională

Dicţionarul de psihologie socială defineşte termenul de stres psihic ca fiind o stare de tensiune, de incordare şi de disconfort, determinată de agenţii afectogeni, cu semnificaţie negativă, de frustrarea sau deprimarea unor stări de motivaţie (trebuinţe, dorinţe, aspiraţii), de dificultatea sau de imposibilitatea rezolvării unor probleme.

Având în vedere lumea agitată în care trăim, nu este de mirare că stresul pune stăpânire pe foarte mulţi oameni şi în timp poate crea nenumărate probleme de sănătate, unele dintre ele chiar grave.

Se pare că reprezentanţii Ministerului Muncii, care s-au întâlnit cu colegii de la Inspectoratele Teritoriale de Muncă din ţară, vor să recunoască, prin lege, faptul că stresul este o boală profesională. Autorităţile vor să ia măsuri cât mai urgente, speriate fiind de faptul că stresul de la serviciu poate chiar să ucidă. Spre exemplu, în Iaşi, Constanţa şi alte oraşe din ţară, au fost semnalate mai multe astfel de cazuri într-un timp foarte scurt.

Potrivit unui studiu, cei care lucrează în construcţii, în domeniul bancar sau în transporturi sunt printre cei mai stresaţi angajaţi, iar motivul principal în rândul tinerilor este salariul.

Ministerul Muncii înregistrează în fiecare an aproape o sută de mii de plângeri legate de acest aspect. Ba mai mult, cerinţele prea mari, personalul insuficient sau responsabilităţile uriaşe sunt factori de stres care au dus la crearea unor lacune şi în sistemul de stat.

De asemenea, stresul este şi motivul pentru care s-a ajuns la o lipsă de interes a persoanelor sub 40 de ani şi, automat, la îmbătrânirea populaţiei active. Conform statisticilor, până în anul 2030, angajaţii cu vârste cuprinse între 55 şi 64 de ani din ţările europene, inclusiv România, vor repezenta aproape o treime din totalul forţei de muncă, un procent îngrijorător de mare, spun specialiştii.

Call Now Button