Home  /  Uncategorized @ro   /  Spaţiile verzi sunt importante pentru dezvoltarea sănătoasă a copiilor

Spaţiile verzi sunt importante pentru dezvoltarea sănătoasă a copiilor

Comuniunea cu natura este foarte importantă pentru fiecare dintre noi, însă în zilele noastre spaţiile verzi sunt din ce în mai mai rare, mai ales în marile oraşe de peste tot din lume.

Un studiu de amploare realizat la nivel internaţional, care a fost prezentat la Congresul Internaţional al Societăţii Europene pentru Boli Respiratorii, a scos în evidenţă faptul că, copiii care au acces la spaţii verzi aproape de casele lor au mai puţine probleme respiratorii (precum astmul) în copilărie. De asemene, reciproca este valabilă: copiii care sunt expuşi la poluarea aerului sunt mai predispuşi la probleme respiratorii ca adulţi.

În noul studiu, experţii de la Spitalul Universitar Haukeland din Norvegia au analizat datele de la 5414 de participanţi cu vârstele cuprinse între 18 şi 52 de ani, date cu privire la spaţiile verzi din Tartu (Estonia), Reykjavik (Islanda), Uppsala, Gothenbur, Umea (Suedia) şi Bergen (Norvegia). Datele despre calitatea aerului au fost luate de la 4.414 de persoane de la centrele din Uppsala, Gothenburg, Umea şi Bergen.

Astfel, experţii au constatat faptul că accesul la spaţiul verde în timpul copilăriei a fost asociat cu mai puţine simptome respiratorii la maturitate, în timp ce expunerea la poluare în copilărie a fost asociată cu mai multe simptome respiratorii la maturitate şi cu instalarea afecţiunilor precum astmul.

Cercetătorii consideră că rezultatele acestui studiu vor avea o valoare semnificativă pentru administratorii oraşelor. Odată cu creşterea densităţii populaţiei în anii viitori va fi vital să includem o descreştere a expunerii la poluarea aerului şi o creştere în accesul la spaţiile verzi.

Call Now Button