Home  /  Boli   /  Metoda inedită prin care putem proteja natura de activităţile umane nocive

Metoda inedită prin care putem proteja natura de activităţile umane nocive

În urma unui nou studiu oamenii de ştiinţă susţin faptul că diversificarea terenurilor – inclusiv câmpurile agricole, păşinile şi pădurile – poate reprezenta cheia pentru păstrarea biodiversităţii în faţa schimbării climatice.

Schimbările acestea ar extinde habitatul pentru diverse vieţuitoare precum lilieci, urşi, cerbi etc., în afara graniţelor zonelor protejate, creând în acelaşi timp terenuri mai sustenabile şi mai productive.

Această diversificare se poate realiza extrem de simplu. Se pot adăuga copaci sau tufişuri de-a lungul marginilor câmpurilor, permiţând animalelor precum păsări, lilieci sau insecte să trăiască. Metodele pot fi şi mai complexe, combinând diferite tipuri de agricultură într-o singură fermă care să conţină livezi, păşuni şi flori.

Experţii susţin că ariile protejate sunt extrem de importante, dar nu ne putem baza doar pe acelea pentru a opri a şasea extincţie în masă. Acest aspect este şi mai adevărat acum,  în contextul schimbării climatice, pentru că speciile vor fi nevoite să se mişte pentru a se adapta la schimbări de temperatură şi climat.

De asemenea, cercetătorii mai susţin faptul că, menţinând chiar şi mici părţi din peisajul original – chiar şi un singur copac – poate ajuta la conservarea diversităţii originale a speciilor.

Spre exemplu, defrişarea unei păduri pentru crearea unei podgorii poate afecta multe specii, deşi altele pot continua să trăiască în noul habitat, de aceea, încorporarea unor părţi din habitatul natural este esenţială pentru păstrarea tuturor speciilor din ecosistemul original.

Mai mult decât atât, este important pentru culturile agricole păstrarea speciilor de păsări şi lilieci – „insecticide” naturale – care pot proteja plantele de insectele dăunătoare.

Call Now Button