Home  /  Boli   /  Carbohidraţii fac ravagii în organismul persoanelor bolnave de cancer la colon

Carbohidraţii fac ravagii în organismul persoanelor bolnave de cancer la colon

Specialiştii au realizat o nouă cercetare care scoate la iveală faptul că ceea ce mâncăm ne poate afecta şansele de supravieţuire în cazul în care suferim de cancer la colon.

Cercetarea analizează impactul pe care anumite alimente îl au asupra probabilităţii de recurenţă a cancerului de colon, afecţiune care provoacă un număr mare de decese în întreaga lume. Studiul a relevat că persoanele care fuseseră tratate pentru cancerul de colon în stadiul al 3-lea, în care celulele tumorilor se răspândiseră în ganglionii limfatici, aveau şanse mult mai mari să moară din cauza acestei afecţiuni dacă aveau o dietă bogată în carbohidraţi, alimente care provoacă creşteri bruşte ale glicemiei şi insulinei.

Practic, cercetătorii au constatat că pacienţii care consumaseră cele mai mari cantităţi de glucide şi de alimente cu încărcătură glicemică mare, aveau cu 80% mai multe şanse să moară de cancer sau ca boala să reapară în comparaţie cu pacienţii care consumaseră cele mai mici cantităţi. Cercetătorii au desfăşurat studiul pe o perioadă de şapte ani, fiind o cercetare observaţională care subliniază doar o legătură între carbohidraţi şi soarta pacienţilor suferinzi de cancer, fără a putea demonstra o legătură de tip cauză-efect.

De asemenea, specialiştii susţin că insulina poate juca un rol esenţial în reapariţia cancerului de colon. Nivelurile ridicate ale insulinei au fost asociate repariţiei cancerului şi mortalităţii în alte studii, iar oamenii care prezintă în sânge un nivel ridicat al markerilor asociaţi producţiei de insulină sunt supuşi unui risc sporit de a suferi de cancer de colon. O ipoteză luată în calcul de cercetători este aceea că insulina alimentează dezvoltarea celulelor canceroase, prevenind moartea acestora.

Practic, specialiştii recomandă oamenilor să se concentreze pe o dietă echilibrată şi să înlocuiască alimentele cu încărcături glicemice mari cu altele ce prezintă o încărcătură glicemică mică, pentru a evita crearea unui mediu propice dezvoltării cancerului.

 

Call Now Button