Home  /  Boli   /  Aveţi mâinile şi picioarele reci?  Nu ignoraţi această problemă

Aveţi mâinile şi picioarele reci?  Nu ignoraţi această problemă

Toată lumea este familiarizată cu senzaţia de mâini şi picioare reci, mai ales în anotimpul rece, la schimbările climaterice bruşte sau în situaţia apariţiei unor emoţii, în special negative. Acest tip de problemă este întâlnit mai ales la femei, acest disconfort devine uneori tot mai supărător şi persistent, îndemnând pacientul să se prezinte la medicul de familie, internist, endocrinolog sau dermatolog. Tabloul clinic-datorat vasospasmului  arterelor mici – cuprinde senzaţie de frig la nivelul extremităţilor, modificări de culoare, amorţeli şi furnicături  iar în cazuri severe ulceraţii şi leziuni ale pielii. Printre factorii declanşatori sunt stresul , fumatul şi frigul.

În ceea ce priveşte cauzele, acestea sunt multiple şi foarte complexe, începând de la forma beningnă, idiopatică (fenomen Raynaud primar) sau boala Raynaud- şi continuând cu cele hematologice, autoimune, neoplazice, metabolice şi endocrine (sindrom Raynaud secundar). Pragurile hormonale -în special la femei-cum ar fi prima menstruaţie, sarcinile şi menopauza-pot produce simptomele de fenomen Raynaud primar. Exista si anumite meserii ce predispun la aparitia sindromului Raynaud: lucrători cu sapa sau picamerul, cu solvenţi organici şi policlorvinil, etc. Şi unele medicamene (pilule contraceptive, bromocriptina, alcaloizi de ergot, anumite citostaitce) au ca reacţii adverse aceste manifestări. Carenţele de fier, calciu şi magneziu pot fi  cauze ale sindromului Raynaud secundar. Foarte important de cunoscut este însă faptul că multe boli severe, pot debuta sau asocia pe parcurs aceste simptome. Dintre acestea, cele mai frecvente sunt bolile autoimune (lupusul sistemic, sclerodermia, poliartrita reumatoida), boli hematologice (leucemii, limfoame, policitemia vera), boli infecţioase (hepatita B si C, infectia cu Mycoplasma), boli endocrine şi metabolice (boli ale tiroidei, acromegalia, feocromocitomul, diabetul zaharat), întoxicaţia cu arsenic şi plumb dar şi diverse tipuri de cancer ( ex. pulmonar) pot avea ca manifestare paraneoplazica sindromul Raynaud.

În momentul în care simptomele apar la femei tinere şi au o evoluţie lentă, cronică, este foarte posibil să fie vorba de o boală Raynaud care nu necesită investigaţii suplimentare ci doar măsuri preventive şi tratament simptomatic. Pentru medic, semnale de alarmă apar mai ales când pacientul este un bărbat, cu o evoluţie rapidă a manifestărilor, care asociază  şi alte simptome ca ulceraţii locale, manifestări generale  hepatice, pulmonare sau renale. Metodele imagistice- radiografiile, ecografiile, tomografiile şi rezonanţa magnetică nucleară, îşi au rolul lor în elucidarea cauzelor organice ale tulburărilor de circulaţie periferică. Tratamentul  este foarte variat în funcţie de afecţiunea diagnosticată. Renunţarea la fumat, alcool,ceai negru,evitarea frigului şi a folosirii manuşilor de protecţie  pentru cei predispuşi, alimentaţie saracă în grăsimi animale, sare, dulciuri rafinate, constituie baza unui stil de viaţă sănătos pentru noi şi vasele noastre de sânge.
Fiţi atenţi la semnalele pe care vi le transmite corpul dumneavoastră şi luaţi în serios circulaţia periferică   proastă. Ele pot dezvalui multe afecţiuni care, corect diagnosticate şi tratate vor stopa problemele mai grave ce pot să apară pe viitor.

Call Now Button