Home  /  Boli   /  Află ce trebuie să ai în vedere înainte să adopţi o dietă sănătoasă

Află ce trebuie să ai în vedere înainte să adopţi o dietă sănătoasă

Foarte multe persoane încearcă, la un moment dat, să adopte un stil de viaţă sănătos care să le aducă beneficii pe termen lung, însă există și câteva efecte secundare ale mâncatului sănătos.

Oamenii de ştiinţă avertizează asupra faptul că nu trebuie să începi cu un asalt al fructelor și legumelor, ci să o iei treptat, pentru a permite sistemului digestiv să se obișnuiască, altfel vei avea probleme și vei petrece mult timp la toaletă.

De asemenea, experţii în nutriţie susţin că te poți trezi cu ceva kilograme în plus la început. Acest lucru se poate întâmpla atunci când exagerezi cu nucile și migdalele sau cu uleiul de cocos, cu stafidele și curmalele, care sunt bombe calorice.

Un smoothie, spre exemplu, te poate balona și chiar îngrășa. Acesta conține multe fructe, pe care nici nu le-ai putea consuma pe toate odată, dacă nu ar fi stoarse. Astfel, este mult mai înțelept să mănânci fructul sau leguma ca atare, iar oleaginoasele să le consumi în cantităţi de maxim 100 gr pe zi.