Home  /  Boli   /  Află ce legumă are calităţi extraordinare pentru regenerarea părului

Află ce legumă are calităţi extraordinare pentru regenerarea părului

Ceapa susţine sănătatea creierului şi a inimii, întăreşte oasele, ajută la digestie şi reduce chiar şi riscul dezvoltării cancerului. Pe lângă toate aceste beneficii extraordinare ceapa mai are un as în mânecă, iar acesta se referă la sănătatea firelor de păr.

Sucul de ceapă este folosit pentru a trata căderea părului şi pentru a stimula creşterea acestuia atunci când este aplicat pe scalp. Potrivit unui studiu publicat în 2002 de Journal of Dermatology, s-a dovedit că sucul de ceapă are rezultate în tratarea unei afecţiuni autoimune numite alopecie areată, care se manifestă prin căderea completă a părului pe zone restranse ale scalpului. În cazul a 84% dintre cei care au participat la studiu, şi care au aplicat suc de ceapă pe scalp de două ori pe zi, a fost observată o rată de creştere mai rapidă a părului comparativ cu cei care nu au folosit suc de ceapă. Specialiştii spun că rata de succes a fost mai mare în cazul bărbaţilor decât în cazul femeilor.

Ceapa este bogată în sulf, un mineral esenţial pentru sănătatea părului. Îmbunătăţeşte circulaţia sanguină la nivelul scalpului, ceea ce contribuie la o mai bună oxigenare a rădăcinilor firelor de păr, dar şi un transport adecvat de substanţe nutritive la radăcini. Ceapa are şi proprietăţi antibacteriene, fapt care ajută la tratarea posibilelor infecţii ale scalpului care pot contribui la căderea părului. Pe de altă parte, conţine o enzimă numită catalază, care este un puternic antioxidant ce previne albirea prematură a firelor de păr.

Call Now Button