Home  /  Boli   /  Află care sunt cauzele şi simptomele esofagitei

Află care sunt cauzele şi simptomele esofagitei

Esofagita reprezintă o afecţiune mai des întâlnită decât s-ar crede, putând îmbrăca şi forma cronicizată. Are la bază o serie de cauze şi necesită un diagnostic complex. Esofagita constituie o infecţie, inflamaţie sau iritaţie a esofagului, mai exact a ţesutului său, şi poate cauza, printre altele, dificultate la înghiţire.

Cauze

Există mai multe tipuri de esofagită, iar în rândurile de mai jos le vom explica pe fiecare în parte:

Esofagită de reflux – apare în situaţia refluării frecvente a sucului gastric în esofag, determinând inflamaţia ţesutului de la acest nivel. Sfincterul esofagian inferior funcţionează că o valvă care împiedică conţinutul acid din stomac să intre în esofag; când există defecte de închidere a acestui sfincter, apare boala de reflux gastroesofagian.

Esofagita eozinofilică – reprezintă o inflamaţie a ţesutului esofagian determinată de acumularea de eozinofile la acest nivel. Eozinofilele sunt celule sangvine cu rol în declanşarea reacţiilor alergice. Această afecţiune poate fi declanşată de alergeni alimentari (lapte, ouă, grâu, soia etc.) sau de refluxul acid. Aceşti pacienţi pot asocia şi alte tipuri de alergii non-alimentare, precum alergiile respiratorii.

Esofagita limfocitară – apare în urma acumulării de limfocite la nivelul ţesutului esofagian, limfocitele fiind celule sangvine cu rol în imunitate.

Esofagita indusă medicamentos – multiple medicamente orale pot leza mucoasa esofagiană dacă rămân în contact cu aceasta prea mult timp. Astfel, se recomandă ca majoritatea comprimatelor să se înghită cu multă apă. Medicamente ce pot determina apariţia esofagitei sau chiar a ulcerelor esofagiene sunt: antiinflamatoare (aspirina, ibuprofen, naproxen, diclofenac etc), antibiotice (tetraciclină, doxiciclină), bifosfonaţi, chinidină.

Esofagita infecţioasă – este determinată de o infecţie bacteriană, virală sau fungică a ţesutului esofagian. Reprezintă o cauză rară şi apare la pacienţii cu imunitate scăzută, precum cei cu cancer sau SIDA. Candida este o ciupercă ce face parte din flora normală a cavitaţii bucale. Este o cauză comună a esofagitei infecţioase (esofagită candidozică) şi apare la pacienţii cu sistem imunitar scăzut, diabet, cancer sau consum de costicosteroizi sau antibiotice.

Esofagită caustică – este cea mai severă formă de esofagită, fiind consecinţa ingestiei accidentale sau voluntare de substanţe caustice ce ard ţesutul esofagian, putând duce chiar la perforaţie.

Principalele simptome ale esofagitei sunt:

  • Dificultate la înghiţire (disfagie);
  • Durere la înghiţire (odinofagie);
  • Durere toracică retrosternală, ce apare în timpul mesei;
  • Mâncare impactată în esofag;
  • Arsuri (pirozis);
  • Regurgitaţii;
  • La infanţi şi copii mici, se poate manifestă prin dificultăţi de hrănire şi întârziere în creştere.
Call Now Button