Alimentele, sănătatea şi frumuseţea
Pentru fiecare dintre noi, sănătatea ar trebui să fie extrem de importantă şi asta nu doar la nivel declarativ.
Toţi ştim că este bine să avem grijă de noi, să mergem periodic la medic pentru controlul de rutină, dar şi să ne facem câte un set de analize măcar o dată pe an. Din păcate, acest lucru este pur teoretic… Trebuie să recunoaştem că nimeni nu se dă în vânt după medicina preventivă şi că ajungem la medic doar atunci când ne confruntăm cu probleme reale. Pentru a preîntâmpina măcar o parte din micile probleme de sănătate, astăzi îţi vom prezenta câteva alimente sau ceaiuri care au un dublu rol. Te ajută să fii sănătoasă, dar şi frumoasă.
CEAIUL VERDE
Ceaiul verde apără organismul de cancer şi întârzie îmbătrânirea. Datorită cantităţii mari de antioxidanţi, ceaiul verde apără pielea de îmbătrânirea prematură şi protejează organismul de cancer. Acesta este indicat şi în curele de slăbire, deoarece accelerează metabolismul şi favorizează arderea grăsimilor.
Tot ceaiul verde te ajută să arăţi mult mai bine când eşti obosită, deoarece îndepărtează pungile şi cearcănele de sub ochi.
Păstrează tot timpul două pliculeţe de ceai verde la frigider. Aplică-le pe ochi dimineaţa şi lasă-le să acţioneze 10 minute. Datorită conţinutului bogat în antioxidanţi şi alţi nutrienţi, ceaiul verde reduce pungile de sub ochi şi atenuează cearcănele. De asemenea, cafeina din ceai are rolul de a asigura fermitate pielii, redându-i aspectul întinerit.
IAURTUL
Iaurtul îţi conferă o digestie mai bună. Datorită probioticelor (bacterii bune), iaurtul îmbunătăţeşte digestia şi ajută la detoxifierea organismului. Acest lucru va uşura absorbţia vitaminelor şi a mineralelor. De asemenea, conţinutul său bogat în calciu şi proteine asigură sănătatea dinţilor şi a oaselor.
Dacă vrei o piele strălucitoare, aplică iaurt pe faţă. Lasă-l să acţioneze 10 minute, după care îndepărtează cu apă călduţă. Datorită conţinutului bogat în acid lactic, iaurtul dizolvă celulele moarte de la suprafaţa pielii, lăsând-o catifelată şi strălucitoare. Deoarece are proprietăţi antibacteriene, iaurtul ajută şi în cazul în care suferi de acnee.
LĂMÂIA
Sucul acestui fruct ajută la detoxifierea organismului. Consumă în fiecare zi un pahar de apă cu zeama stoarsă de la o lămâie, deoarece are un puternic efect detoxifiant. Acest amestec purifică sângele şi ajută la eliminarea toxinelor din corp.
Pentru a întări unghiile poţi folosi zeama de lămâie. Stoarce o jumătate de lămâie, amestecă zeama cu o cantitate egală de apă şi ţine unghiile în acest amestec. Apoi este recomandat să le masezi cu ulei de măsline pentru a le hidrata. Zeama de lămâie întăreşte unghiile, le albeşte şi are proprietăţi antibacteriene, împiedicând apariţia diverselor infecţii.
BANANELE
Fiind bogate în vitamina B6, magneziu, potasiu şi acid folic, bananele asigură un plus de energie şi ajută la transportarea oxigenului la creier. Datorită nutrienţilor din conţinutul ei, banana îmbunătăţeşte starea de spirit, alungă depresia şi ajută la regenerarea celulelor.
Banana catifelează pielea şi hidratează părul. Pisează o banană şi masează pielea cu acest amestec, atunci când eşti sub duş. Poţi să foloseşti acest amestec ca un balsam înainte de a rade părul de pe corp, deoarece îl înmoaie şi împiedică apariţia iritaţiilor.
SCORŢIŞOARA
Atât de plăcută la gust, dar şi cu un miros deosebit, scorţişoara accelerează metabolismul şi favorizează procesul de slăbire. De asemenea, ajută la reglarea glicemiei şi reduce colesterolul rău. Mai mult, scorţişoara este recunoscută pentru efectul de încălzire care favorizează arderea grăsimilor.
Dacă vrei să ai buze catifelate, te ajută tot scorţişoara. Amestecă puţină scorţişoară cu miere de albine şi exfoliază buzele cu acest amestec. Astfel vei stimula circulaţia sangvină, buzele vor fi mai colorate şi mai pline. Imediat după exfoliere, aplică un balsam hidratant.
Sursa : www.timpul.md