Home  /  Boli   /  Cercetătorii susţin că meditaţia te ajută să slăbeşti

Cercetătorii susţin că meditaţia te ajută să slăbeşti

Fiecare persoană este unică, având propriile gusturi, percepţii şi propriul mod de a privi viaţă. Aceasta unicitate a permis evoluţia continuă a speciei umane, iar evoluţia ne-a ajutat să atingem culmi înalte. Chiar dacă suntem diferiţi, din păcate, foarte mulţi avem în comun un aspect mai puţin plăcut, şi anume: lupta cu kilogramele în exces.

Cauzate de o alimentaţie sau de un stil de viaţă haotic, uneori chiar de anumite probleme de sănătate, kilogramele în plus au reuşit să devină o problemă mondială.

Cercetătorii au descoperit că pe lângă sport şi alimentaţie, meditaţia este foarte importantă şi te ajută să slăbeşti. Aceştia au demonstrat că latura emoţională cântăreşte foarte mult în această ecuaţie. Practic prin meditaţie, zona cerebrală legată de impulsivitate este mai puțin stimulată și că pofta de a ronțăi ceva, provocată de tulburări emoționale, este mai scăzută. Astfel, meditația poate lupta și ea împotriva excesului de greutate și obezității, ipoteză care confirmă alte studii realizate pe aceeași temă.

Până la urmă nu este de mirare că de starea psihologică poate să depindă şi modul în care ne prezentăm din punct de vedere fizic. Într-o situație de stres, va fi foarte greu să se elimine kilogramele nedorite. Meditația permite distanțarea de propriile emoții și controlarea lor cu ajutorul respirației, prin urmare aduce o stare psihologică bună care favorizează pierderea în greutate. Pentru ca meditația să joace un adevărat rol în slăbire, este important ca ea să fie practi