Home  /  Boli   /  O bună parte a populaţiei planetei este alergică la tehnologie

O bună parte a populaţiei planetei este alergică la tehnologie

Trăim în era tehnologiei, a dispozitivelor intelegente pe care le găsim la tot pasul, însă, acest aspect nu bucară pe toată lumea. Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, sensibilitatea la undele electromagnetice este o maladie în toată puterea cuvântului, de care suferă circa 3% din populaţia globului, ceea ce reprezintă un număr considerabil.

Conform unui studiu realizat de către oamenii de ştiinţă din Stocholm există o formă de alergie la undele electromagnetice emise de aparatura folosită zi de zi. Cercetătorii, care studiază acest fenomen de mai bine de 20 de ani, susţin că persoanele sensibile la undele electromagnetice acuză dureri de cap, tahicardie, ameţeli, şi o stare de oboseală generală, ori de câte ori folosesc telefonul mobil sau încălzesc o farfurie cu mâncare în cuptorul cu microunde.

Datorită acestor studii amănunţite, Suedia este şi singura ţară din lume unde această maladie este recunoscută ca atare. Canada, Statele Unite, Elveţia, Marea Britanie evaluează şi ele această posibilitate.

Potrivit oamenilor de ştiinţă, persoanele cu sensibilitate la undele electromagnetice suferă de o formă de alergie în toată regula.

Practic, în astfel de cazuri, sistemul imunitar uman nu este capabil să facă faţă “alergenilor” electromagnetici conţinuţi de semnalele tv, undele radio, micro-undele telefoanelor mobile şi WiFi, semnalele radar, razele-X şi radioctivitatea artificiala. Potrivit cercetătorilor, aceştia sunt noii “duşmani” ai organismului uman, în faţa cărora suntem lipsiţi de apărare.