Home  /  Boli   /  Află care sunt cele mai evitate alimente de către nutriţionişti

Află care sunt cele mai evitate alimente de către nutriţionişti

Nutritioniştii sunt, fără îndoială, cei mai exigenţi gurmanzi. Aceştia urmeză, în general, unele regimuri stricte, ce nu par a fi pe înţelesul oamenilor fară prea multe cunoştinţe nutriţionale. Însă, unele alegeri ale nutriţioniştilor ar trebui preluate şi de către noi, pentru că se dovedesc a fi extrem de înţelepte.

Este adevărat că în ziua de astăzi este destul de greu, sau chiar imposibil, să mănânci sută la sută sănătos, însă, putem scoate din alimentaţia noastră anumite mâncăruri, care cu siguranţă işi pun cel mai puternic amprenta negativă asupra sănătăţii şi esteticii noastre.

Spre exemplu, cerealele la cutie, alimentele dietetice îngheţate și cele cu puţine grăsimi sunt printre produsele pe care medicii nutrționiști le evită cele mai des. Acestora le urmează sucul de portocale, iaurtul cu arome, dar și sucul. De asemenea, medicii evită și carnea procesată (cârnaţi, şuncă, hot dog, salam, prânzuri semipreparate), precum și produsele de patiserie.

Nu mai trebuie să amintim faptul că medicii specialişti ne avertizează de ani buni asupra faptului că atunci când consumăm carne procesată ne expunem foarte mult la riscul de a dezvolta cancer.