Home  /  Boli   /  Transfuzia de sânge necontrolată înainte de 1989 a adus multor persoane această infecţie
a

Transfuzia de sânge necontrolată înainte de 1989 a adus multor persoane această infecţie

Multe persoane născute înaintea Revoluţiei din 1989 ar putea fi infectate cu această boală. Pacienţii care se ştiu cu această afecţiune ar trebui să facă analizele necesare. Medicii atrag atenţia persoanelor tinere.

Regiunea de Nord-Est a Romaniei are cea mai mare incidenta a infectiei cu virusul hepatitic B si C. In cazul acestor infectii, spre deosebire de infectia cu virusul hepatitic A, rata de cronicizare si de evolutie ulterioara catre ciroza si cancer hepatic este mare (peste 70 la suta). Ca urmare, privind prevenirea acestor infectii, trebuie sa cunoastem caile de transmitere. Virusul hepatitic B si C se transmite in primul rand pe cale parenterala – adica prin transfuzii de sange si derivate de sange, interventii chirurgicale, stomatologice cu instrumentar care nu a fost corect sterilizat; o alta cale de transmitere este cea sexuala si in proportie mult mai mica, se pot transmite si de la mama la fat.

„Dintre persoanele prezentate in stadiul de hepatita cronica si uneori chiar ciroza, multe au fost infectate prin primirea unor transfuzii de sange in anii ’80 inainte de verificarea sangelui la nivelul Centrului de Transfuzie Sanguina. Dupa 1989 incoace, cazurile care se prezinta par a avea ca si sursa principala de transmitere interventii stomatologice realizate in cabinete care nu sunt controlate corect din punct de vedere medical, si calea de transmitere prin manevre de piercing si tatuaj, si mai putin cea sexuala. Aceasta situatie e, insa, in toata tara. Nu se putea controla sangele inainte. Dar exista si cazuri in care o sursa si o cale de transmitere evidenta pentru infectie nu poate fi evidentiata. De aceea este foarte important ca persoanele care se stiu a avea un risc de infectie cu virusurile hepatice pe una din caile de transmitere amintite sa se testeze. O frecventa in crestere este prezenta, de asemenea, la persoanele consumatoare de droguri. Evolutia acestor afectiuni este mai grava in cazul celor care consuma alcool si, de asemenea, la cei care utilizeaza droguri si substante etnobotanice. As atrage atentia in mod deosebit generatiilor care se afla la varste tinere pentru aceste cai de transmitere, inclusiv pentru calea de transmitere sexuala, in care ca si in cazul infectiei cu HIV, practicarea sexului protejat este esentiala”, a declarat prof. dr.Carmen Dorobat, medic primar in boli infectioase.

Hepatita D – o afectiune in plus pentru cei cu virusul hepatitic B

Daca in cazul virusului hepatitic C terapia utilizata in prezent duce la vindecare in aproximativ jumatate din cazuri, iar noile terapii duc acest procent pana aproape de 100 la suta, in cazul infectiei cu virus hepatitic B situatia nu este atat de bine sub control. Evolutia este mai grava daca pe langa virusul B, pacientul are si infectie cu virus hepatitic D. Virusul hepatitic D este o particula care nu se poate dezvolta decat in prezenta virusului hepatitic B. Acesti pacienti au o evolutie mai rapida a bolii; de aceea ori de cate ori la un pacient cu virusul B evolutia devine rapid agravanta, trebuie sa fie examinat si pentru prezenta virusului D. Pacientii cu hepatita cronica B trebuie urmariti cu atentie chiar atunci cand se afla subtratament antiviral si chiar dupa terminarea acestui tratament – aceasta pentru ca virusul hepatitic B este cantonat in celula hepatica, de unde se poate reactiva.

„Noi, medicii, dar si pacientii speram in punerea pe piata cat mai rapida a unor medicamente care sa poata controla aceste particule virale aflate in interiorul celulei hepatice – un astfel de tratament, aflat acum in stadiu experimental, ar fi un beneficiu real pentru bolnavi”, a mai precizat prof. dr. Carmen Dorobat. Pacientii care au o suferinta cronica hepatica infectioasa, pe langa tratamentul antiviral, trebuie sa urmeze un regim de viata echilibrat – evitarea efortului fizic, regim alimentar si sustinerea medicamentoasa a functiei hepatice atunci cand este cazul. De aceea, este necesar controlul periodic si sfatul medicului specialist infectionist sau gastroenterolog. „Pacientii sunt corecti pentru ca le explicam ca se pot agrava daca nu tin cont de sfaturi. Avem probleme cu cei care consuma alcool si droguri. Se poate ajunge si fara alcool la ciroza, una e daca faci in 25 de ani, alteori deloc, alta e daca ajungi repede pentru ca pacientul consuma alcool si nu tine cont de sfaturile medicilor”, a mai precizat aceasta.

Sursa:

http://www.bzi.ro/transfuzia-de-sange-necontrolata-inainte-de-1989-a-adus-multor-persoane-aceasta-infectie-513590

Call Now Button