Home  /  Boli   /  Ţigările slim – mai nocive decât cele obişnuite

Ţigările slim – mai nocive decât cele obişnuite

Mai nou, Comisia Europeană şi-a propus să interzică ţigările slim din cauza toxicităţii acestora şi a faptului că sunt consumate mai ales de către adolescente. Medicii avertizează că tinerii sunt principalii vizaţi de a se îmbolnăvi de cancer, ca urmare a faptului că fumează astfel de ţigarete.

Potrivit unor studii, în acest moment, ţigările de tip slim sunt preferate mai ales de femei şi de fumătorii ocazionali. Specialiştii atrag atenţia că mentolul are efect anestezic. Cei care le fumează nu mai simt gustul de tutun, ci un gust familiar de gumă sau bomboane.

Specialiştii spun că prin faptul că este îndepărtată senzaţia neplacută pe care o simt unii fumători când trag în piept, consumatorul inhalează fără restricţii.

În cazul ţigărilor slim fumul ajunge mai adânc în plămâni, iar fumătorul face o formă de cancer cu o evoluţie foarte rapidă.

Conform unei cercetări, reprezentantele sexului frumos care fumează ţigări mentolate au un risc de accident vascular cerebral de trei ori mai mare decât cele care preferă ţigările normale.

Call Now Button