Home  /  Boli   /  Poluarea creşte riscul naşterilor premature

Poluarea creşte riscul naşterilor premature

Un studiu realizat în Statele Unite ale Americii ne arată faptul că poluarea creşte riscul naşterilor premature. Bebeluşii sunt în pericol să se nască înainte de termen, chiar şi la 37 de săptămâni, dacă mamele lor sunt expuse la poluare cu particule fine, în timpul sarcinii, susţin medicii de la Spitalul de Copii din Cincinnati şi cercetători de la Universitatea din Cincinnati.

Cercetătorii au identificat un risc crescut cu până la 19% de naştere prematură în cazul femeilor care sunt expuse la poluare, mai ales în al treilea trimestru de sarcină. Poluarea cu particule fine are mai multe surse, în principal fiind vorba de emisiile de gaze de eşapament.

Cele mai periculoase sunt particulele foarte fine, cu diametru de până la 2,5 micrometri. Aceastea sunt de 30 de ori mai mici decât grosimea unui fir de păr şi pot fi inhalate, producând probleme serioase, atât pentru sistemul circulator, cât şi pentru cel respirator.

 

Call Now Button