Home  /  Boli   /  Mituri despre chirurgia plastică

Mituri despre chirurgia plastică

în general oamenii au multe concepţii greşite sau percepţii incorecte despre chirurgia plastică, existând multe mituri în ceea ce o priveşte. Indiferent de situaţie, trebuie constientizat faptul că aceasta presupune o serie de intervenţii chirurgicale care implică atât riscuri, cât şi beneficii. Ca atare, potenţialii pacienţi trebuie să aibă aşteptari realiste legate de acest domeniu.

Haideţi să vă prezentăm cele mai raspândite mituri despre chirirgia plastică:

MIT – Costurile chirurgiei plastice sunt foarte mari

Chirurgia estetică a realizat nişte perogrese extraordinare în ultima vreme, procedurile fiind din ce în ce mai sigure, dar şi mai accesibile. Multe proceduri pot fi efectuate ambulatoriu, de către chirurg. Acest lucru permite pacienţilor să renunţe la cheltuielile implicate cu spitalizarea pentru mai multe zile.

MIT – Doar femeile apelează la chirurgia plastică

În zilele de astăzi şi nu numai toti oamenii sunt preocupaţi de aspectul fizic, astfel procentul barbaţilor care apelează la chirurgia plastică este din ce în ce mai mare. Remodelarea nasului şi liposucţia sunt procedurile de top solicitate de către persoanele de sex masculin care vizitează un chirurg plastic.

MIT – Interventia lasa o multime de semne pe corp

Dupa cum spuneam si mai devreme, progresele inregistrate de chirurgia plastica sunt  mai mult decat importante, astfel un numar crescut de proceduri implicate de chirurgia plastica pot fi efectuate cu o precizie ridicata, iar inciziile sunt din ce in ce mai mici, reducandu-se astfel vizibilitatea cicatricilor. In plus, multe dintre operatiile de acest gen implica proceduri endoscopice sau laparoscopice.

Chiar si in cazul chirurgiei deschise, inciziile chirurgicale sunt amplasate in zone in care o eventuala cicatrice ar putea fi mai greu de observat.

MIT – Inexistenta unui consult ulterior operatiei plastice

Consultul ulterior este cu adevarat necesar, deoarece medicul vrea si trebuie sa evalueze daca interventia chirurgicala si recuperarea au decurs normal, iar procesul vindecarii este cel firesc.

Chirurgii specializati in chirurgie plastica au fost instruiti sa poata detecta semnele precoce ale eventualelor complicatii, care se pot ulterior agrava daca sunt lasate netratate. Daca pacientul nu revine la medic in timp util, nu pot fi detectate aceste potentiale probleme.

MIT – Limitele nu exista in privinta schimbarii aspectului unei persoane

Chirurgia plastica poate face minuni pana la un punct, iar aici depinde foarte mult de ceea ce este de corectat si de asteptarile fiecaruia. Chirurgii plastici sunt medici, nu magicieni. Amploarea schimbarii aspectului unei persoane va depinde de o serie de factori. De exemplu, o persoana supraponderala nu trebuie sa se astepte ca liposuctia sa ii rezolve problema in totalitate. Interventia chirurgicala nu poate substitui o nutritie adecvata, exercitiile fizice regulate si un stil de viata sanatos.

MIT – Anestezia generala totala

Anestezia generala se aplica, dar nu la toate procedurile chirurgiei plastice. Depinde foarte mult de complexitatea interventiei. Multe dintre proceduri se pot face in urma unei combinatii dintre sedare si anestezie locala. Doar pacientul si medicul vor stabili, de comun acord, tipul de anestezie. Anestezia locala cu sedare presupune amortirea locala a zonei care urmeaza sa fie tratata, iar apoi administrarea suplimentara de medicamente pentru sedare. Pacientul va fi totusi constient si va putea auzi si chiar sa raspunda la intrebarile si instructiunile medicului.

Call Now Button