Home  /  Boli   /  Frigiditatea – o problemă din ce în ce mai des întâlnită la femei

Frigiditatea – o problemă din ce în ce mai des întâlnită la femei

Frigiditatea se manifestă prin absenţa dorinţei sexuale şi prin incapacitatea de a simţi plăcere în timpul actului sexual. Sexologii definesc frigiditatea drept absenţa totală a plăcerii şi a excitaţiei în timpul contactului sexual, dar şi al masturbării. O femeie frigidă este şi anorgasmică, însa reciproca nu este valabilă. Frigiditatea poate sa fie prezentă încă de la inceputul vieţii sau poate apărea mult mai târziu.

In general, frigiditatea apare pe fond psihic iar cele mai comune cauze se datorează: lipsei educaţiei sexuale (sentimente de ruşine sau vină faţă de actul sexual), regulilor morale stricte, experienţe sexuale neplăcute precum violul, brutalizarea, teama de a rămâne însărcinată, lipsa unei stimulari adecvate, modificări legate de menopauză, consumarea unor medicamente, anxietate, stres, deprese, oboseală, sau lipsa comunicării dintre parteneri. În timpul actului sexual partenerii trebuie să fie total dezinhibaţi şi să elimine orice fel de factor stresant care ar putea să vină în acel moment.

Alte cauze mai pot fi: stima de sine scăzută, infecţii ginecologice, malformaţii vaginale, boli endocrine sau boli cardiovasculare.

Frigiditatea poate avea la bază şi cauze farmacologice. Este vorba mai precis de administrarea unor medicamente de tipul tranchilizantelor, neurolepticelor, sedativelor sau a hipnoticelor pe o perioadă lungă de timp. Administratea medicamentelor în diferite doze reprezintă un factor decisiv în apariţia frigidităţii.

Practic,  lipsa orgasmului la femei face ca organele sexuale ale acesteia să se congestioneze datorită menţinerii fluxului de sânge în structurile erectile, imposibilităţii muşchilor de a se relaxa şi inhibării secreţiilor vaginale. Femeia se confruntă cu dureri lombare şi pelviene care apar nu numai în timpul actului sexual ci şi în timpul mersului. Durerile sunt asociate şi cu o dispoziţie proastă datorată insatisfacţiei sexuale.

Pentru stabilirea unui diagnostic este necesară efectuarea unui control medical care să excluda cauzele fizice. Frigiditatea secundară presupune diminuarea nivelului de estrogeni sau dimpotriva, excesul de progesteron sau prolactină.

Pentru depistarea cauzelor organice, spre exemplu, este necesară realizarea testelor de laborator.

 

Call Now Button