Home  /  Boli   /  Descoperire de excepţie cu privire la cancerul pulmonar

Descoperire de excepţie cu privire la cancerul pulmonar

Cancerul pulmonar este cel mai frecvent tip de cancer din lume, cu incidenţa maximă la bărbaţi, şi pe locul doi la femei, după cancerul mamar. În România sunt diagnosticate anual peste 10.000 de cazuri noi şi se estimează că în orice moment o treime din pacienţii oncologi suferă sau dezvoltă această formă de boală.

Oamenii de ştiinţă din cadrul Universităţii Swansea, alături de o echipă din India, au descoperit faptul că nanoparticule derivate din frunzele de ceai (Camellia sinensis) inhibă creşterea celulelor canceroase de la nivel pulmonar, astfel fiind distruse aproximativ 80% dintre ele.

Descoperirea a fost facută în timp ce testau o nouă metodă de producere a unui tip de nanoparticule denumite puncte cuantice. Conform specialiştilor, aceste mici particule măsoară mai puţin de 10 nanometri, pentru comparaţie un fir de păr are grosimea de 40.000 de nanometri.

Chiar dacă nu este tocmai o premieră, prin faptul că nanoparticulele sunt utilizate în domeniul medicinei, punctele cuantice au început să atragă atenţia expertilor recent. Punctele cuantice pot fi realizate chimic, însă procedura este complicată, costisitoare şi au efecte adverse toxice. Astfel echipa de cercetători a încercat să dezvolte o alternativă fără efecte toxice, bazată de o metodă alternativă de producere a punctelor cu ajutorul extractului din frunze de ceai.

Frunzele de ceai conţin o varietate de compuşi, inclusiv polifenoli, amino acizi, vitamine şi antioxidanţi. Cercetătorii au amestecat extractul de frunze de ceai cu sulfură de cadmiu şi sulfură de sodiu. Apoi au aplicat soluţia celulelor canceroase de la nivelul plămânilor.

În urma cercetărilor efectuate s-a constatat că frunzele de ceai sunt o variantă mai simplă, ieftină şi mai puţin toxică de producere a punctelor cuantice. De asemenea, punctele cuantice produse din frunzele de ceai inhibă creşterea ceulelor canceroase. Acestea penetrează nanoporii celulei şi distrug 80% dintre ele.