Home  /  Boli   /  Cum poţi reduce considerabil factura la curent

Cum poţi reduce considerabil factura la curent

Mulţi dintre noi plătesc facturi mai mari la curent datorită unor practici greşite. Iată câteva modalităţi prin care poţi reduce considerabil consumul de energie:

Spală cu maşina plină

Dacă, spre exemplu, nu ai suficiente rufe albe pentru a umple o maşină, este indicat să mai aşteapţi o zi, decât să porneşti maşina când e plină doar pe jumătate şi să faci în felul acesta risipă şi de apă şi de curent. Potrivit calculelor efectuate de specialişti, în acest fel eviţi 6-7 cicluri de spălări lunare, ceea ce înseamnă, în medie, aproximativ 10 kw economisiţi.

Foloseşte becuri economice

Înlocuieşte becurile din casă cu unele economice. Deşi au o putere mai mică, generează aceeaşi cantitate de lumină. Sunt puţin mai scumpe, dar investiţia este amortizată rapid dacă stai să te gândeşti că un astfel de bec consumă de cinci ori mai puţin decât unul obişnuit.

Nu lăsa calculatorul deschis toată noaptea

N-are niciun sens să ţii calculatorul pornit doar din comoditate. Economiseşti într-un an cam 350-400 de lei dacă te obişnuieşti să opreşti computerul pe timp de noapte. Şi în timpul zilei, atunci când nu îl foloseşti, trece-l în stand-by sau cel puţin opreşte-i monitorul.