Home  /  Boli   /  Concentraţia de CO2 din atmosferă a ajuns la un nivel istoric

Concentraţia de CO2 din atmosferă a ajuns la un nivel istoric

Cercetătorii avertizează de mulţi ani de zile că planeta noastră poate ajunge într-o situaţie critică dacă nu se iau măsuri în ceea ce priveşte reducerea emisiilor de dioxid de carbon în atmosferă.

Acest lucru trebuie să se întâmple urgent, deoarece, se pare că timpul nu mai ţine cu noi. Concentraţia de dioxid de carbon în atmosfera terestră a ajuns la un nivel record în anul 2016, potrivit Organizaţiei Meteorologice Mondiale. Practic, creşterea de anul trecut a fost cu 50% mai mare decât media ultimilor zece ani.

Mai mult decât atât, oamenii de ştiinţă afirmă că nivelul de CO2 a ajuns la cea mai ridicată concentraţie din ultimii 800.000 de ani, ca urmare a activităţii antropice şi fenomenului meteorologic El Nino.

Fenomenul El Nino este caracterizat de crearea unor zone excesiv de calde şi secetoase în părţi ale Pacificului şi afectează clima la nivel global, prin impactul asupra cantităţii de CO2 în atmosferă ca urmare a secetei care limitează nivelul de dioxid de carbon absorbit de plante.

Emisiile de CO2, ca urmare a activităţilor antropice, au scăzut în ultimii ani, însă expertii au explicat că ceea ce contează cu adevărat este cantitatea de CO2 în aer în condiţiile în care acest gaz rămâne prezent în atmosferă timp de mai multe secole. Practic, răul făcut până în prezent nu mai poate fi eliminat, însă, putem să reducem o accentuare a acestuia.

De asemenea, potrivit cercetătorilor, creşterea concentraţiei de CO2 în atmosferă este în ultimii 70 de ani de aproape o sută de ori mai mare decât era la finalul cele mai recente ere glaciare, care s-a încheiat în urma cu aproximativ 11.700 de ani.

După cum deja se observă, creşterea rapidă a concentraţiei de gaze de seră, inclusiv CO2, are potenţialul de a iniţia schimbări impredictibile în sistemul climatic, conducând la dereglări ecologice şi economice severe.

Ultima dată când pe Pământ s-a înregistrat un nivel similar de CO2 a fost acum trei-cinci milioane de ani, în perioada de mijloc a erei Pliocene. În acel moment, temperatura globală medie era cu 2-3 grade Celsius mai ridicată decât cea actuală, iar nivelul mării era cu 10-20 de metri mai mare din cauza topirii gheţarilor din Groenlanda şi gheţarilor din vestul Antarcticii.

Call Now Button