Home  /  Boli   /  Alcoolul consumat cu moderaţie reprezintă o problemă pentru sănătate

Alcoolul consumat cu moderaţie reprezintă o problemă pentru sănătate

Toţi suntem conştienţi de faptul că alcoolul este periculos pentru organism. Dacă înainte se credea că doar în cantităţi mari alcoolul devine o problemă, astăzi în urma unor studii amănunţite făcute de către specialişti, chiar şi cantităţile moderate de băutura dăunează organismului.

Studiile au arătat că reducerea cantităţii de alcool consumată, chiar şi în cazul persoanelor care beau puţin, aduce un beneficiu clar sănătăţii lor. Dacă nu consumă alcool, oamenii sunt feriţi de bolile de inimă, au o tensiune arterială mai mică şi un indice de masă corporală scăzut.

Specialiştii au analizat prin intermediul studiilor efectuate informaţiile privitoare la consumul de alcool în cazul unui număr de 260.000 de persoane. Ei au constatat că anumiţi oameni au o gena ce provoacă un consum mai mic de alcool şi aduce corpului lor beneficiul unei sănătăţi mai bune. În cazul în care ei consumă cu 17% mai puţin alcool pe săptămână, riscul de boli cardiace scade în medie cu 10%. Expunerea corpului la alcool are un impact negativ asupra sănătăţii inimii.

Dacă în trecut se credea că doar excesul de alcool ne poate face rău, iată că acest lucru nu este adevărat şi că ar trebui să avem mai multă grijă în ceea ce priveşte consumul de alcool, dacă ne pasă de sănătatea organismului nostru.

 

Call Now Button