Home  /  Boli   /  Cardiologie – în viitorul apropiat inima se va putea autoregenera

Cardiologie – în viitorul apropiat inima se va putea autoregenera

Cercetătorii au realizat un experiment promiţător care anunţă o posibilă regenerare a ţesutului inimii umane. Practic, specialiştii au injectat în sistemul vascular al şorecilor de laborator o proteină specială care a stimulat multiplicarea celulelor miocardice ale acestora după un infarct.

Deşi cercetările din ultimul an au evidenţiat faptul că un mic număr de noi celule musculare cardiace sunt create la vârsta adultă, regenerarea celulară de la acest nivel se diminuează, astfel încât daunele provocate inimii de un infarct nu pot fi vindecate în mod natural. Totuşi, cercetătorii au descoperit că prin injectarea unui factor de creştere în şoareci şi şobolani, capacitatea de înmulţire a celulelor lor miocardice a fost stimulată.

După aproximativ douăsprezece săptămâni de injecţii, inimile animalelor au prezentat o hipertrofie scăzută şi o funcţionare îmbunătăţită. Până recent, eforturile de reparare a ţesutului coronarian implicau tratamentul cu celule stem. Practic, acest studiu este primul care explorează o nouă abordare de refacere a funcţiilor inimii.

Înainte ca această metodă revoluţionară să fie testată pe oameni, cercetătorii trebuie să se asigure că metoda nu va crea complicaţii. Următorul pas este aplicarea tehnicii pe porci, care sunt din punct de vedere fiziologic mai apropiaţi de om decât rozătoarele. Una dintre temeri este aceea că, de vreme ce această proteină circulă prin întregul corpul, ea ar putea cauza replicări nedorite ale celulelor în ţesutul mamar sau la nivelul ţesutului nervos.

Call Now Button