Home  /  Boli   /  Cancerul de piele poate declanşa alte forme de cancer

Cancerul de piele poate declanşa alte forme de cancer

Cancerul de piele, cu multiplele sale forme, este una dintre cele mai răspândite boli actuale. La fel ca şi alte forme de cancer, debutează prin leziuni precanceroase, adică schimbări ale pielii care nu sunt canceroase, dar care se pot transforma în cancer de-a lungul timpului.

Din pacăte, persoanele care suferă de cancer de piele prezintă un risc mai mare să dezvolte şi alte forme ale acestei boli, susţin oamenii de ştiinţă.

În urma unei cercetări ample, care a studiat nu mai puţin de 1837 de persoane cu melanom (cea mai agresivă formă de cancer de piele) şi 20.823 de pacienţi cu forme mai uşoare ale acestei boli, s-a descoperit că pacienţii trataţi pentru melanom sunt de două ori mai predispuşi să sufere şi de alte forme de cancer.

Practic, rezultatele studiului au scos la iveală faptul că persoanele cu forme mai uşoare de cancer de piele au prezentat un risc de aproximativ 57% de a suferi şi de o altă formă de cancer, în timp ce grupul cu melanom au prezentat un risc şi mai mare.

Unul dintre cercetători participanţi la studiu, profesorul Liam Murray, este de părere că există mai multe posibile explicaţii pentru această legătură. Acesta susţine că expunerea la soare este un important factor de risc pentru toate tipurile de cancer de piele, iar pacienţii cu o formă de cancer de piele sunt mai predispuşi să sufere şi de alte forme.

De asemenea, un nou caz de cancer de piele este mai uşor de detectat la pacienţii monitorizaţi şi diagnosticaţi deja cu o formă de cancer de piele.

Call Now Button