Home  /  Boli   /  Alăptarea – esenţială în dezvoltarea bebeluşului

Alăptarea – esenţială în dezvoltarea bebeluşului

Medicii specialişti avertizează: dacă ai lapte, este esenţial să îţi alăptezi copilul. Unele mămici alăptează deoarece consideră acest lucru unul firesc, dar altele refuză să-şi alăpteze pruncul după ce nasc. Disconfortul şi complicaţiile care pot apărea în acest proces determină multe mămici să refuze cel mai sănătos tip de hrană pe care îl pot oferi nou-născutului.

Laptele matern este indispensabil în dezvoltarea iniţială a micuţilor. Astfel, vitaminele, mineralele şi nutrienţii unici care se găsesc în laptele modern contribuie la creşterea armonioasă a acestora.

Dar, pe lângă capacităţile nutritive, studiile recente au demonstrat şi alte proprietăţi pe care laptele matern le are:

– este un calmant natural – Aminoacidul triptofan regăsit în laptele de mamă influenţează ritmul circadian al bebeluşului şi sigură un somn mai liniştit;

– protejează împotriva enterocolitelor şi gastroenteritelor;

– reduce riscul constipatiei cronice, colicilor şi altor afecţiuni digestive;

– reduce riscul de a face diabet în copilărie;

– protejează împotriva alergiilor, astmului, eczemelor şi a altor boli asociate alergiilor;

– creşte nivelul de inteligenţă – copiii alăptaţi la sân sunt mult mai inteligenţi decât cei care sunt hrăniti cu lapte praf. Dacă până acum au fost doar presupoziţii, se pare că acest efect a fost şi demonstrat, descoperindu-se o creştere a IQ-ului copilului cu 7 puncte în cazul celor alăptaţi la sân. Se pare că de „vină” pentru acest lucru este o genă numită FADS2.

– protejează împotriva căderii premature a dinţilor şi a afecţiunilor dentare;

– reduce riscul apariţiei infecţiilor la urechi, la rinichi şi cel de septicemie;

– previne obezitatea la maturitate – s-a descoperit o proteină aflată în laptele matern care ar avea rolul de a proteja copilul de aceasta boală cumplită;

Cât timp trebuie să alaptezi copilul?

Medicii recomandă să alăptezi bebeluşul cât poţi de mult, însă este esenţial ca măcar în primele 6 luni să îi oferi copilului porţia de sănătate unică pe care o poate lua din laptele matern. Atâta timp cât ai lapte, bebeluşul încă cere să fie alăptat la sân şi nu există motive medicale care să interzică acest lucru, nu ezita sa alăptezi!

Call Now Button