Home  /  Boli   /  Ataxia – o boală neurologică ce creează probleme severe

Ataxia – o boală neurologică ce creează probleme severe

Ataxia defineşte acel simptom neurologic care îl face pe individ incapabil să-şi coordoneze mişcările musculare. Cei afectaţi de ataxie nu îşi pot stăpâni muşchii membrelor, întâmpinând probleme de echilibru, coordonare şi de mers. Dintre părţile corpului, pot fi afectate de ataxie: membrele superioare şi inferioare, degetele, corpul, faţa şi chiar şi ochii, afectând printre altele mişcările, vorbirea, mişcările oculare şi înghiţirea.

Ataxia rezultă, de cele mai multe ori, din cauza unor leziuni ale cerebelului – parte a creierului care controlează și coordonează grupele de mușchi. Boala poate fi cauzată de abuzul de alcool, atacuri cerebrale, tumori, paralizie cerebrală și screloza multiplă. Afecțiunea poate fi de asemenea genetică.

În ceea ce priveşte moştenirea bolii, este necesar ca ambii părinţi să sufere de această afecţiune. Nu este exclus însă ca un pacient să fie purtătorul asimptomatic al genei defecte moştenite de la unul din părinţi. Pacienţii care prezintă un istoric de boală trebuie să vorbească cu un medic de specialitate înainte de a concepe copii.

Simptome

Această boală neurologică poate apărea în timp sau poate apărea brusc. Ataxia poate cauza: coordonare slabă, mers nesigur, dificultate în vorbire, mișcări involuntare ale ochilor, dificultate la înghițire.

Cauze

Ataxia poate fi cauzată de o serie de boli care afectează maduva spinării și nervii periferici care conectează cerebelul de muschi, iar printre acestea se numără: contuzia cerebrală, accidentul vascular cerebral, atacul ischemic tranzitoriu, paralizia cerebrală, tumoare la nivelul creierului, scleroza multiplă (afectează sistemul nervos central), varicela sau deficienţa de vitamina E sau B12.

Deocamdată nu există un tratament care să vindece ataxia, însă boala poate fi diminuată prin terapii fizice, precum exercițiile sau folosirea dispozitivelor ortopedice pentru picioare. Din păcate, cazurile cele mai grave ajung să își petreacă viața într-un scaun cu rotile.

Specialiştii încurajează pacienţii să se concentreze asupra menţinerii unei stări bune de sănătate printr-o activitate fizică regulată și alimentaţie sănătoasă.