Acest test este foarte important pentru sănătatea femeilor
Din păcate, România ocupă primul loc în Europa în ceea ce priveşte mortalitatea prin cancer de col uterin. Statisticile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii spun că în ţara noastră rata mortalităţii datorată cancerului de col uterin este de şase ori mai mare decât media ţărilor din Uniunea Europeană.
Astfel, diagnosticarea timpurie a cancerului de col uterin este deosebit de importantă pentru sănătatea femeilor.
Cele mai recente cercetări ale Societăţii Americane de Obstetricieni şi Ginecologi le recomandă femeilor să realizeze un test Papanicolau la fiecare doi ani începând cu vârsta de 21 de ani.
După vârsta de 30 de ani, femeile pot scădea frecvenţa la fiecare trei ani dacă rezultatele anterioare ale testelor au fost bune şi dacă sistemul imunitar nu a fost slăbit de un virus sau o afecţiune de sănătate recentă.
Alte organizaţii, precum Societatea Americană pentru Cancer, recomandă ca femeile de peste 30 de ani să fie testate folosind o combinaţie de Papanicolau tradiţional şi test HPV (papilomavirus uman).
Conform unui studiu publicat recent în revista Lancet Oncology, acest teste, poate detecta leziuni cervicale anormale mai devreme şi mai precis decât testul Papanicolau de unul singur.
Specialiştii afirmă că sunt necesare mai multe cercetări pentru a determina modul în care testul HPV ar trebui încorporat în programul de screening, însă nu este posibil totuşi să înlocuiască testul Papanicolau prea curând.
Până în prezent, atât ACOG cât şi Serviciul de Prevenţie din S.U.A. declară că testul Papanicolau este cel mai bun pentru depistarea precoce a cancerului de col uterin.