Bursă anuală de merit pentru copiii defavorizaţi
Îţi imaginezi că poţi urma o carieră în medicină, dar nu ştii cum o să faci faţă financiar? Când îţi doreşti ceva cu adevărat, mereu se va găsi o cale. ELYTIS Spitale şi Policlinici se bazează pe empatie şi compasiune, iar
Sindromul ovarelor polichistice
Sindromul ovarelor polichistice (PCOS) este o tulburare endocrino-metabolică ce afectează 5-18% dintre femeile de vârstă fertilă din întreaga lume. Potrivit OMS, aproximativ 70% dintre femei nu vor fi niciodată diagnosticate cu PCOS sau vor avea un diagnostic întârziat. Cauze Cauza exactă a
Litiaza urinară
Litiaza urinară este definită ca formarea de concreţiuni anorganice, organice sau mixte, numite calculi, la nivelul căilor urinare. În funcţie de localizarea acestora în căile urinare, calculii împrumută denumirea zonei anatomice în care se află. Deşi majoritatea calculilor se formează
Importanţa diagnosticării precoce a bolilor reumatismale
I. Date generale Durerea musculoscheletală este un simptom frecvent întâlnit, afectând în medie 30-40% din populaţia Europei. Bolile reumatismale reprezintă principala cauză de invaliditate şi de pensionare prematură. Deşi identificate mai des în rândul populaţiei vârstnice, bolile reumatismale pot debuta la pacienţi de