Home  /  Boli   /  Tratament nou împotriva cancerului ovarian avansat

Tratament nou împotriva cancerului ovarian avansat

Specialiştii au găsit un nou medicament care poate lupta eficient împotriva cancerului ovarian. Cancerul ovarian este cea mai frecventă cauză de deces dintre afecţiunile ginecologice maligne, aproximativ 220,000 de femei fiind diagnosticate cu această boală în fiecare an, la nivel global, numărul de decese înregistrate anual fiind de 140,000. Comisia de specialitate a aprobat recent utilizarea acestui medicament pentru tratamentul de primă linie (după intervenţia chirurgicală) la pacientele cu cancer ovarian avansat, nou diangnosticat. Astfel medicamentul devine disponibil în toate ţările Uniunii Europene, inclusiv în România.

Descoperirea acestui nou medicament pentru tratamentul cancerului ovarian reprezintă un pas înainte important în tratamentul acestei boli, limitat până acum la intervenţii chirugicale şi chimioterapie.

Cercetările au demonstrat că pacientele cu cancer ovarian în formă avasată, nou diagnosticate, care au primit tratament cu medicamentul în cauză, plus chimioterapie şi apoi au continuat tratamentul doar cu acest nou medicament, au trăit semnificativ mai mult, fără ca boala să progreseze, comparativ cu pacientele care au primit tratamentul standard cu chimioterapie.

Interesant este faptul că acest tratament poate fi folosit pentru tratarea mai multor forme avansate de cancer cum ar fi cancerul colorectal, cancerul de sân, cancerul renal sau cancerul bronho-pulmonar non microcelular.

Cancerul ovarian este a opta cea mai frecvent diagnosticată formă de cancer şi a şaptea cauză de mortalitate la femei, în întreaga lume. Anual, peste 220,000 de paciente sunt diagnosticate cu cancer ovarian, la nivel global, înregistrându-se aproximativ 140,000 de decese cauzate de această boală.

Intervenţia chirurgicală menită să indepărteze cât mai mult posibil din tumoră, urmată de chimioterapie, sunt modalităţile cele mai frecvente de tratament, dar, din păcate, majoritatea pacientelor sunt diagnosticate în fază avansată a bolii când este nevoie de tratament suplimentar.

Call Now Button