Home  /  Boli   /  Cazul miraculos al băieţelului care s-a vindecat de cancer fără tratament

Cazul miraculos al băieţelului care s-a vindecat de cancer fără tratament

Leucemia acută limfoblastică este o afecţiune hematologică severă, o formă de cancer a sângelui, determinată de proliferarea necontrolată în măduva osoasă hematogenă a celulelor imature numite limfoblasti.

Cu toate acestea un băieţel de opt ani, pe nume Julian Malankowska, a reuşit să-i lase fără cuvinte pe medici, care l-au catalogat drept un miracol, după ce organismul lui a început să lupte cu cancerul în fază terminală fără niciun fel de tratament.

Băiatul a fost diagnosticat cu leucemie acută limfoblastică în 2011, reuşind, în primă fază, să învingă boala de trei ori, după serii de chimioterapie şi un transplant de măduvă de la un donator din Statele Unite.

Din păcate, cancerul a revenit pentru a patra oară în iunie 2017, moment în care familia a cedat la aflarea veştii că Julian nu va mai trăi până la Crăciun. Astfel, micuţul nu a mai primit niciun tratament, pentru că medicii au ajuns la concluzia că nu mai există nicio opţiune pentru cazul lui.

Cu toate acestea, analizele de sânge au arătat că starea lui se îmbunătăţeşte, astfel că medicii au decis să realizeze şi nişte analize ale măduvei, pentru a stabili de ce starea acestuia se îmbunătăţea.

Rezultatele testelor au arătat că nivelul celulelor canceroase din măduva lui Julian se micşoraseră cu aproape 50%. Specialiştii au schimbat diagnosticul micuţului în leucemie mieloidă acută, o formă de cancer tratabilă.

Chiar dacă nu există o explicaţie plauzibilă pentru acest miracol, mama băieţelului este convinsă că micuţul a fost ajutat de o dietă specială, care include lapte de ciulini, apă alkalină şi sucuri de fructe.

Call Now Button