Home  /  Boli   /  Află ce spun oamenii de ştiinţă despre capacitatea de a ierta

Află ce spun oamenii de ştiinţă despre capacitatea de a ierta

Religia ne învaţă că iertarea este o virtute pe care orice om ar trebui sa o dezvolte. Până în prezent învăţăturile bisericii au fost singurele argumente solide care au încurajat oamenii să-şi ierte semenii, dar şi pe ei înşişi, pentru a-şi linişti sufletul.

Iată că şi din punct de vedere ştiinţific este confirmat faptul că iertarea este o virtute, deoarece s-a demonstrat că o personalitate iertătoare aduce beneficii pentru sănătatea organismului.

Mai exact, conform unui nou studiu publicat în Journal of Health Psychology, a fi iertător cu tine şi cu alţii te poate proteja împotriva stresului şi a efectelor nocive ale acestuia asupra sănătăţii. Practic, dacă nu ai o natură iertătoare, simţi efectele brute, nediminuate ale stresului şi astfel nu ai o protecţie împotriva acestuia.

Chiar dacă iertarea nu este deloc uşoară în unele cazuri, specialiştii cred că această calitate poate fi învăţată, doar că în multe alte situaţii este nevoie de ceva practică.

Oamenii de ştiinţă ne oferă unele sfaturi care pot dezvolta o atitudine mai iertătoare.

Aceştia ne îndeamnă să reflectăm asupra evenimentelor dureroase şi sa încearcăm să observam cum furia şi durerea ne-au afectat de atunci. Trebuie să ne punem în pielea celuilalt pentru a încerca să înţelegem ce l-a determinat să ne rănească, astfel situaţia va avea un context.

O altă problemă apare atunci când avem asteptări prea mari de la o persoană. Cu cât aşteptările sunt mai mari, cu atât mai mari sunt şansele să fim dezamăgiţi atunci când aceasta greşeşte faţă de noi. Nu te aştepta ca persoanele care te-au rănit să-şi ceară scuze.

De asemenea, trebuie să învăţăm să ne iertăm pentru greşelile pe care le-am făcut în trecut, pentru că evenimentele nu mai pot fi schimbate, însă prezentul şi viitorul pot fi.