Sindromul cu deficit de atenţie şi hiperactivitate – ADHD

Din păcate sindromul ADHD este întâlnit din ce în ce mai des la copiii din întreaga lume. Pentru a diferenţia copilul cu ADHD de cel sănătos care manifestă un dinamism normal pentru vârsta sa, trebuie să cunoşti câteva caracteristici ale acestui sindrom.

ADHD este o afecţiune neurobiologică caracterizată prin lipsa de atenţie, agitaţie excesivă şi impulsivitate. Având un caracter ereditar. Poate apărea la fraţii şi surorile unui copil diagnosticat cu ADHD sau la copiii părinţilor diagnosticaţi cu acest sindrom.

Se manifestă în copilarie, până la vârsta de şapte ani şi pentru a-ţi ridica suspiciuni, acest comportament trebuie să se menţină cel puţin şase luni. Specialiştii apreciază că băieţii sunt mai susceptibili de a suferi de ADHD decât fetele.

Simptome

Copilul este agitat, începe o activitate, dar nu o duce la bun sfârşit, este dezorganizat, nu se poate concentra, se plictiseşte repede, uită. Nu este atent, vorbeşte foarte mult, îi întrerupe des pe cei care vorbesc cu el, nu are răbdare. Îi este greu să adere la un grup şi din această cauză el nu are prieteni.

Acest comportament se menţine indiferent de mediul în care se află copilul: acasă, la joacă, la grădiniţă sau la şcoală. Copilul cu ADHD se adaptează foarte greu sau deloc la disciplina impusă la şcoală sau la grădiniţă. Puterea de concentrare slabă va cauza rezultate slabe la invăţătură, depresie, iar impulsivitatea va duce la apariţia conflictelor în sânul familiei.

Importanţa familiei

Bineinţeles că un copil impulsiv, activ nu are obligatoriu acest sindrom. Familia este principalul observator şi analiza obiectivă a manifestărilor copilului tău te va conduce sau nu către un ajutor de specialitate.

Dacă are un temperament dinamic, îi poţi canaliza energia către activităţi sportive. Impulsivitatea, agresivitatea, de multe ori au cauze de natură psihologică. Acordă-i timp şi răbdare asumându-ţi pe lângă rolul de părinte, pe acela de prieten.

Tratament

Deoarece cauza ADHD nu a fost elucidată, tratamentul se adresează în principal manifestărilor. Medicamentele, psihoterapia, alimentaţia corespunzătoare şi activitatea fizică reprezintă principalele căi de tratare a bolii. în tratarea bolii, pe lângă ajutorul de specialitate, implicarea părinţilor are o importanţă extraordinară.