Sarcina extrauterină – întrebări frecvente
Sarcina extrauterină sau ectopică rezultă în urma implantării ovulului fecundat în altă parte decât în mucoasa uterină. El se poate implanta în ovare, cavitatea abdominală sau trompele uterine, aceasta din ultimă locaţie reprezentând 95% dintre cazurile de sarcină ectopica (tubară). În întreaga lume, frecvenţa de apariţie a sarcinii ectopice este de 1 la 100.
Cum se formează o sarcină extrauterină?
În momentul întâlnirii cu spermatozoidul, ovulul este fecundat, eveniment care se produce la nivelul trompei uterine. În continuare, ovulul fecundat porneşte către uter, urmând să se implanteze în mucoasa acestuia. În anumite situaţii, ovului fecundat nu mai ajunge în uter, împotmolindu-se pe drum.
Deficienţa genetică sau întâmplare?
Nu se ştie cu exactitate ce determină apariţia acestei anomalii, însă specialiştii tind să creadă ca o cauză este distrugerea anatomiei trompei prin procese inflamatorii – infecţii cu Chlamydia, gonococ, ţesut cicatricial apărut secundar unor intervenţii chirurgicale de refacere a trompei după o ligatura de trompă în scop contraceptiv sau chiar o ligatură efectuată defectuos, după o intervenţie pentru o altă sarcină extrauterină când s-a urmărit păstrarea trompei sau a unui fragment din ea, după operaţia de apendicită, endometrioza când apar aderenţe ce pot cuprinde şi trompa, rar poate fi vorba de o malformaţie de trompă.
Practic, orice sarcină începe prin a fi extrauterină, deoarece ovulul se fecundează de către spermatozoid în trompă, după care migrează în uter şi se nidează în mucoasa pregătită de acolo. Dacă procesul de parcurgere a trompei eşuează, atunci zigotul (ovulul fecundat) se nidează în altă parte. 95% din cazurile de sarcini ectopice se nidează la nivelul trompei, apoi în ovar, col, cavitate abdominală.
În cazul cel mai frecvent de sarcină extrauterină dezvoltată în trompă, embrionul începe să secrete hormoni specifici sarcinii, cu stimularea creşterii vasculare, cu dilataţia trompei peste capacitatea ei, cu apariţia hemoragiei. În ultima fază apare ruperea trompei, punând în pericol viaţa pacientei. Dacă nu se intervine la timp, există riscul de deces al acesteia.
Poate fie salvată o sarcină extrauterină?
Dacă sarcina extrauterină se dezvoltă în trompă sau la nivelul colului, foarte rar s-au menţionat cazuri de sarcini abdominale soldate cu apariţia unui făt sănătos, caz în care naşterea nu poate fi efectuată pe cale naturală.
Cum se poate întrerupe o sarcină extrauterină?
Modalitatea cea mai puţin invazivă de tratament este cel medicamentos în cazurile depistate precoce, de preferinţa sub şase săptămâni de sarcină de la ultima menstruaţie, cu un embrion sub trei cm, fară activitate cardiacă, iar depistările de hormoni specifici sarcinii (BHCG) au valori mici. Medicamentul folosit se numeşte Metotrexat, însă acesta poate determina greaţa, indigestie, apariţia unor dureri bruste abdominale. Se întâlnesc frecvent cazuri rezistente la tratament, valorile hormonale cresc şi se impune intervenţia chirurgicală. Tratamentul medicamentos evită riscul de a leza trompa şi nu afectează fertilitatea.
Cel mai frecvent tratament aplicat este cel chirurgical sau secundar unei tentative de tratament medical eşuat. Se încearcă pe cât posibil salvarea trompei sau a unei porţiuni din ea prin incizie la nivelul ei, cu scoaterea embrionului. Dacă distrucţia la nivelul trompei este mare, se impune scoaterea ei. Se poate interveni la paroscopic minim invaziv sau clasic, mai ales în condiţii de urgenţă sau când condiţiile locale nu permit o laparoscopie.