Descoperire importantă în lupta împotriva bolii Alzheimer
Boala Alzheimer este o afecţiune mai gravă decât pierderea moderată a memoriei ce apare la persoanele în vârstă. Această boală se asociază şi cu tulburări de comportament, de personalitate, pierderea abilităţii de a gândi corect şi abilităţii de a efectua activităţile zilnice. Persoanele apropiate, de obicei membrii familiei, observă modificările în primă fază, deşi aceste schimbări pot fi sesizate şi de către bolnavi.
Oamenii de ştiinţă au făcut o descoperire importantă în lupta împotriva bolii Azheimer. Aceştia au studiat castravetele de mare, un animal al cărui corp în formă cilindrică poate atinge şi 25 de centimetri lungime şi care trăieşte în mări şi oceane.
Cercetătorilor le-a atras atenţia modul în care această creatura se apară. Când se află în pericol, acesta generează un filament lipicios care poate imobiliza sau stânjeni atacatorul. Lipiciul acestor filamente i-a preocupat un timp pe cercetătorii N.A.S.A, interesaţi de crearea unui clei foarte rezistent care poate fi folosit în misiuni spaţiale.
O altă caracteristică a castravetelui de mare este faptul că are un corp foarte elastic, însă acesta se poate întări aproape instantaneu în caz de pericol. Pielea sa, în care se regăsesc fibre de calcit, poate trece de la o stare elastică la una dură. Se pare că există anumite interacţiuni complexe între fibrele de colagen şi restul tegumentului aflate sub acţiunea moleculelor eliberate de către sistemul nervos al animalului.
Specialiştii s-au lăsat inspiraţi de caracteristicile acestei vietati pentru a crea un nou material bio-medical, prin combinarea nanofibrelor de celuloză cu un amestec de copolimeri cauciucaţi. Materialul obţinut este rigid. Dacă este tratat cu un solvent special, acesta devine suplu. Imediat ce solvantul se evaporă, materialul redevine dur.
Materialul biomedical obţinut, poate fi folosit în implanturile cu micro-electrozi cerebrali folosiţi în tratarea unor boli, printre care şi Alzheimer. Ele vor fi rigide în momentul implantării, ceea ce va facilita manipularea lor, după care vor deveni flexibile pentru a se adapta noului mediu. Aceste teste au rămas încă la nivel experimental, deocamdată.