Home  /  Boli   /  Aspecte importante privind principalul motor de căutare de pe internet

Aspecte importante privind principalul motor de căutare de pe internet

Nu mai este o noutate faptul că internetul este indispensabil pentru cei mai mulţi dintre noi. Acesta a ajuns în doar câţiva ani să devină ‘’un viciu’’ greu de evitat. Studiile au arătat că persoanele care nu au acces la internet o anumită perioadă de timp ajung să se simtă izolaţi de restul lumii, o stare extrem de neplăcută.

Binecunoscutele motoarele de căutare, precum Google sau Bing, sunt locul cu care oamenii împărtăşesc cele mai multe curiozităţi şi dorinţe personale. Totuşi, nimeni nu trebuie să uite că în mediul virtual ajung tot felul de informaţii şi că informaţiile pe care le distribuim, indiferent de modalităţile de protejare folosite, nu sunt în deplină siguranţă în acest mediu.

Deşi internetul este un spaţiu care oferă libertate de exprimare şi de căutare a răspunsului la toate întrebările care-ţi trec prin cap, există anumite lucruri pe care e mai bine să te abţii să le cauţi un răspuns în mediul virtual.

Iată câteva aspecte care nu sunt deloc de neglijat:

Motorul de căutare Google nu este doctorul tău – nu încerca să îţi pui singur un diagnostic, folosindu-te de „prietenul” Google. Medicina nu se învaţă şase ani fără niciun motiv.

De asemenea, trebuie să ţii cont de faptul că motorul de căutare Google nu este psihologul tău – acesta îţi va oferi exact sfaturile pe care ţi le doreşti, ceea ce nu este în regulă.

Prin căutarile tale, Google te poate monitoriza – istoricul tău de căutări este întotdeauna accesibil celor din spatele motorului de căutare, chiar şi atunci când cauţi informaţii pe „modul incognito”. Deci, ai grijă ce cauţi pe Google, pentru că dacă cei de la butoate sesizează ceva suspect, te-ai putea trezi cu probleme.

Google este o arhivă de imagini dezgustătoare – dacă nu vrei să te simţi dezgustat, ai face bine să nu cauţi la secţiunea imagini termeni sau expresii care ar putea genera fotografii din această categorie.

Google este un „depozit” de informaţii despre orice persoană care îl foloseşte – dacă cineva îţi caută numele, poate descoperi lucruri pe care, de multe ori, nu ţi-ai dori să le afle nimeni. Deci, o dată în plus, trebuie să ai grijă ce cauţi, ce conturi îţi faci, ce fotografii publici şi unde, dacă nu vrei ca informaţii personale sau incomode să ajungă pe mâinile cui nu trebuie.