Home  /  Boli   /  Muştele pot reprezenta un real pericol pentru sănătate

Muştele pot reprezenta un real pericol pentru sănătate

Vedem frecvent muşte sau alte insecte care aterizează pe toate obiectele care ne înconjoară, pe mâini, pe picioare, sau în cel mai rău caz, pe mâncarea din farfurie.

Atunci când se pun pe mâncarea solidă, acestea o îmbibă cu salivă, saliva înmoaie mâncarea și astfel ele o pot consuma cu ușurință.

Pe lângă faptul că acest aspect este dezgustător, muștele pot chiar să ne îmbolnăvească, deoarece acestea se hrănesc din cele mai murdare locuri. Spre exemplu, acestea adoră fecalele, carnea putrezită și gunoiul. Astfel, germenii de pe corpul muștelor sunt transferați direct în farfuria ta.

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Pennsylvania au realizat un studiu prin care au descoprit că muștele sunt purtătoarele a peste 65 de boli diferite, incluzând aici holera, salmonela și chiar antraxul.