Atenţie! Plajele supraaglomerate ne pot îmbolnăvi
Suntem în plin sezon estival, iar marea este de departe cel mai atractiv punct turistic pentru cei mai mulţi dintre noi. Fie că este vorba despre adulţi sau copii, marea este ca un magnet în sezonul cald, iar plajele devin de cele mai multe ori extrem de aglomerate.
Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii , majoritatea bacteriilor izolate în mostrele analizate sunt non-patogene şi intră în alcătuirea microbiomului plajelor, adică exact ceea ce asigură biodiversitatea țărmurilor. Cei care cauzează probleme sunt microbii generați de activitatea umană – gunoaie și resturi menajere existente mai ales pe plajele supraaglomerate, poluare, încrucișarea excrementelor aviare, canine și umane.
Specialiştii ne aduc la cunostinţă faptul că cele mai frecvente bacterii patogene răspândite pe plaje provin din materii fecale de la păsări, câini sau oameni. Binecunoscuta bacterie Escherichia coli, responsabilă de tulburări gastrointestinale severe, dar și de infecții urinare, ajunge pe plajă din excrementele pescărușilor.
Bacteriile enterice, precum enterococii, sunt de asemenea prezente în nisip, provocând gastroenterite, însă mai puțin grave. Contaminarea cu bacterii enterice se face pe cale digestivă, iar cei mai expuși acestor riscuri sunt copiii care se joacă în nisip și efectiv duc nisipul la gură.
Un alt factor declanşator al problemelor este obiceiul de a mânca pe plajă, atât de îndrăgit pe litoralul românesc, fără spălarea mâinilor în prealabil, care crește semnificativ riscul de apariție a bolilor diareice acute.
De asemenea, în nisip găsim şi stafilococul auriu, un alt patogen periculos, care e atribuit activității umane. Astfel, prezența sa crește proporțional cu numărul turiștilor de pe plajă. Aflat în mod natural pe suprafața pielii, stafilococul auriu poate deveni patogen atunci când trece dincolo de bariera cutanată, în condițiile unei răni deschise sau afectării mucoaselor. Poate cauza infecții cutanate, digestive sau chiar septicemii, care necesită adesea tratamente dure cu antibiotice.