Articole recomandate

Categorii

Teste de coagulare a sângelui: importanță, parametri și diagnostic

Teste de coagulare a sângelui: importanță, parametri și diagnostic

Coagularea sângelui reprezintă un proces fiziologic esențial, menit să oprească sângerările și să asigure integritatea sistemului circulator în cazul unei leziuni vasculare. În mod normal, organismul menține un echilibru delicat între mecanismele care favorizează formarea cheagurilor și cele care împiedică coagularea excesivă. Atunci când acest echilibru este perturbat, pot apărea complicații semnificative — de la sângerări spontane până la tromboze care pot pune viața în pericol.

Testele de coagulare a sângelui sunt investigații de laborator care evaluează capacitatea organismului de a forma eficient un cheag de sânge. Ele oferă informații esențiale despre funcționarea corectă a factorilor de coagulare, a plachetelor și a proteinelor implicate în acest proces complex. Aceste analize sunt frecvent recomandate în practica medicală, atât ca parte a evaluărilor de rutină înaintea intervențiilor chirurgicale, cât și în investigarea unor simptome precum sângerări neobișnuite, vânătăi frecvente sau tendință la tromboză.

La Elytis Hospital, testele de coagulare sunt efectuate cu echipamente de ultimă generație, oferind acuratețe ridicată și rezultate rapide. Interpretarea corectă a acestor parametri permite medicilor să stabilească un diagnostic precis, să monitorizeze eficiența tratamentelor anticoagulante și să prevină complicațiile asociate tulburărilor de coagulare.

Ce este coagularea sângelui?

Coagularea sângelui este un mecanism biologic complex care are rolul de a opri sângerarea atunci când un vas de sânge este lezat. În mod normal, acest proces se declanșează automat pentru a preveni pierderea de sânge și pentru a permite vindecarea țesuturilor afectate.

Procesul de coagulare implică trei etape principale:

  1. Vasoconstricția – prima reacție a organismului la o leziune vasculară. Vasul de sânge se contractă pentru a reduce fluxul sangvin în zona afectată.
  2. Formarea dopului plachetar – trombocitele (plachetele sanguine) aderă la peretele vasului lezat și se agregă între ele, formând un dop temporar care limitează sângerarea.
  3. Coagularea plasmatică – se activează o succesiune de reacții biochimice, cunoscută sub denumirea de cascadă de coagulare, în care intervin diverși factori de coagulare (proteine sintetizate în ficat). Aceștia transformă fibrinogenul (o proteină solubilă) în fibrină, o rețea insolubilă ce consolidează dopul plachetar și formează cheagul stabil.

După oprirea sângerării, intervine fibrinoliza, procesul prin care cheagul este degradat controlat, pentru a restabili circulația normală a sângelui.

Echilibrul între coagulare și fibrinoliză este esențial pentru menținerea unei stări de sănătate optime. Un dezechilibru poate duce fie la sângerări excesive (în cazul unei coagulări deficitare), fie la formarea necontrolată de cheaguri (tromboze), ambele situații necesitând investigații și tratament de specialitate.

La Elytis Hospital, abordarea procesului de coagulare este una integrată — combinând analize de laborator de înaltă precizie cu expertiza medicilor hematologi — pentru a identifica din timp eventualele tulburări și pentru a stabili cel mai potrivit plan de îngrijire.

Când sunt recomandate testele de coagulare?

Testele de coagulare a sângelui sunt investigații de laborator esențiale pentru evaluarea capacității organismului de a forma și dizolva corect cheagurile de sânge. Ele sunt recomandate în numeroase situații clinice, atât pentru diagnostic, cât și pentru monitorizarea evoluției unui tratament sau a unei afecțiuni.

Înaintea intervențiilor chirurgicale sau a procedurilor invazive

Înainte de orice intervenție chirurgicală, testele de coagulare sunt obligatorii pentru a evalua riscul de sângerare intraoperatorie sau postoperatorie. Aceste analize ajută medicul chirurg și anestezistul să adopte măsuri preventive adecvate, reducând riscul complicațiilor hemoragice.

În caz de sângerări inexplicabile sau anormale

Dacă pacientul prezintă sângerări frecvente (nazale, gingivale, digestive), menstruații abundente sau vânătăi apărute spontan, testele de coagulare pot identifica o deficiență a factorilor de coagulare, o tulburare plachetară sau o afecțiune hepatică.

În monitorizarea tratamentului anticoagulant

Pacienții care urmează tratament cu anticoagulante orale (precum warfarina) sau heparină necesită monitorizare periodică a valorilor de coagulare. Determinarea INR-ului (International Normalized Ratio) și a APTT-ului este esențială pentru ajustarea dozelor, prevenind atât riscul de tromboză, cât și pe cel de sângerare excesivă.

În evaluarea funcției hepatice

Majoritatea factorilor de coagulare sunt sintetizați la nivel hepatic. În bolile de ficat — precum hepatitele cronice, ciroza sau insuficiența hepatică — coagularea este frecvent afectată. Testele de coagulare pot reflecta indirect severitatea afectării hepatice.

În suspiciunea de tulburări trombotice sau hemoragice

Când există antecedente personale sau familiale de tromboze (cheaguri de sânge) sau de hemofilie, aceste teste devin indispensabile pentru diagnostic. Ele pot evidenția anomalii genetice, deficiențe de factori sau prezența unor anticorpi anormali.

În contextul anumitor boli sistemice sau infecțioase

Afecțiunile inflamatorii, infecțiile severe, sepsisul sau COVID-19 pot modifica parametrii de coagulare, ducând la stări de hipercoagulabilitate sau, dimpotrivă, la coagulare intravasculară diseminată (DIC). Monitorizarea atentă prin teste specifice este esențială în aceste cazuri.

La Elytis Hospital, testele de coagulare sunt efectuate rapid, cu precizie crescută, iar rezultatele sunt interpretate de specialiști în hematologie și medicină internă. Această abordare integrată permite diagnosticarea timpurie și adaptarea tratamentului pentru fiecare pacient în parte, reducând riscul complicațiilor majore.

Principalele teste de coagulare a sângelui

Timpul de protrombină (PT) și INR

Timpul de protrombină (PT) este o analiză care evaluează calea extrinsecă și comună a procesului de coagulare, adică acea parte a cascadei de coagulare activată de leziunile vasculare externe. Testul măsoară timpul (în secunde) necesar plasmei pentru a forma un cheag după adăugarea de tromboplastină și calciu.

Pentru a uniformiza rezultatele obținute în diferite laboratoare, s-a introdus INR (International Normalized Ratio) — un indice standardizat care permite compararea valorilor PT indiferent de reactivii folosiți.

Valori normale:

  • PT: între 11 și 15 secunde (poate varia ușor în funcție de laborator)
  • INR: între 0,8 și 1,2 pentru persoanele care nu urmează tratament anticoagulant

Pentru pacienții aflați sub tratament cu anticoagulante orale, intervalele terapeutice recomandate sunt:

  • INR = 2,0 – 3,0 pentru prevenirea trombozei venoase profunde sau emboliei pulmonare
  • INR = 2,5 – 3,5 pentru proteze valvulare mecanice

Interpretarea valorilor crescute

Un PT/INR prelungit indică o coagulare mai lentă și un risc crescut de sângerare. Cauzele posibile includ:

  • Deficiență de factori de coagulare (II, V, VII, X)
  • Afecțiuni hepatice (ciroză, hepatită severă)
  • Deficit de vitamina K (implicată în sinteza factorilor II, VII, IX, X)
  • Tratament anticoagulant cu warfarină
  • Coagulare intravasculară diseminată (DIC)

Interpretarea valorilor scăzute

Deși mai rar întâlnite, valorile scăzute ale PT (sub limita normală) pot sugera o stare de hipercoagulabilitate, cu risc crescut de tromboză, de exemplu în caz de:

  • Policitemie vera
  • Deshidratare severă
  • Stări inflamatorii intense

Timpul de tromboplastină parțial activată — APTT)

Timpul de tromboplastină parțial activată (APTT) este o analiză de laborator care evaluează calea intrinsecă și comună a cascadei de coagulare. Testul determină timpul necesar pentru formarea unui cheag în plasma pacientului după adăugarea de tromboplastină parțială (un fosfolipid artificial) și calciu.

Calea intrinsecă este declanșată atunci când sângele intră în contact cu o suprafață anormală a vasului sau cu un factor străin, fără leziuni externe evidente. Ea implică o serie de factori plasmatici: XII, XI, IX, VIII, precum și X, V, II (protrombina) și fibrinogenul, comuni și altor căi ale coagulării.

Valori de referință

Valorile normale ale APTT variază ușor în funcție de metoda de laborator, dar în general sunt:

  • APTT: între 25 și 35 secunde
  • APTT ratio (raport față de valoarea martor): 0,8 – 1,2

Un rezultat prelungit indică o coagulare lentă, în timp ce un timp scurtat poate semnala o tendință spre hipercoagulabilitate.

Când este recomandat testul APTT?

  • În caz de sângerări neobișnuite (echimoze, menstruații abundente, sângerări gingivale, epistaxis repetat)
  • Pentru diagnosticul hemofiliilor (A, B, C) sau al bolii von Willebrand
  • În monitorizarea tratamentului cu heparină nefracționată (anticoagulant intravenos)
  • În suspiciunea de deficit de factori de coagulare (VIII, IX, XI, XII)
  • În evaluarea lupusului anticoagulant și a sindromului antifosfolipidic
  • Ca parte a screeningului preoperator pentru riscul de sângerare

APTT prelungit

Un timp APTT crescut înseamnă că formarea cheagului este întârziată. Cele mai frecvente cauze includ:

  • Deficiență ereditară de factori de coagulare:
    • Factor VIII → Hemofilia A
    • Factor IX → Hemofilia B
    • Factor XI → Hemofilia C
  • Boala von Willebrand (afectează factorul VIII și adeziunea plachetară)
  • Tratament cu heparină nefracționată
  • Deficiență de vitamina K
  • Boli hepatice (ficatul nu mai sintetizează suficienți factori de coagulare)
  • Prezența lupusului anticoagulant (anticorpi care interferează cu testele de coagulare, paradoxal asociați cu risc de tromboză, nu sângerare)
  • Coagulare intravasculară diseminată (DIC) — unde factorii de coagulare sunt consumați rapid

APTT scurtat

Este mai rar întâlnit, dar poate indica:

  • Stare de hipercoagulabilitate, cu risc crescut de tromboză
  • Niveluri crescute de fibrinogen sau factor VIII (de obicei în inflamații acute, sarcină, stres)

Fibrinogenul plasmatic

Fibrinogenul este o proteină plasmatică solubilă, sintetizată în ficat, cu un rol esențial în formarea cheagului de sânge. În momentul activării cascadei de coagulare, trombina transformă fibrinogenul în fibrină, o rețea insolubilă de fibre care stabilizează dopul plachetar și oprește sângerarea.

Pe lângă rolul său în hemostază, fibrinogenul este și un marker de fază acută al inflamației — nivelul său crește semnificativ în infecții, traumatisme, boli autoimune sau neoplazii.

Testul de laborator măsoară concentrația plasmatică de fibrinogen, exprimată în mg/dL sau g/L, folosind metode automate de coagulare (metoda Clauss fiind cea mai utilizată).

Valori normale:

  • 200 – 400 mg/dL (2,0 – 4,0 g/L) la adulți
  • Valorile pot varia ușor în funcție de vârstă, sex și laborator

Când este recomandată analiza fibrinogenului?

Determinarea nivelului de fibrinogen este indicată în mai multe situații clinice:

  • În evaluarea globală a coagulării, alături de PT și APTT
  • În caz de sângerări inexplicabile sau dificultăți în formarea cheagului
  • În monitorizarea tulburărilor hepatice (ficatul este sursa principală de fibrinogen)
  • În diagnosticul sindromului de coagulare intravasculară diseminată (DIC)
  • Ca marker inflamator în infecții, traumatisme, boli reumatice, tumori
  • În monitorizarea sarcinii, deoarece valorile fibrinogenului cresc fiziologic în trimestrul III

Fibrinogen crescut

Valori mai mari decât limita superioară pot indica:

  • Procese inflamatorii acute sau cronice (infecții, artrită reumatoidă, lupus)
  • Boli cardiovasculare – fibrinogenul crescut este un factor de risc independent pentru tromboză, infarct miocardic și accident vascular cerebral
  • Stres, obezitate, fumat – factori care stimulează sinteza hepatică de fibrinogen
  • Sarcină sau contraceptive hormonale – valori fiziologic crescute

Un nivel crescut de fibrinogen crește vâscozitatea sângelui și riscul de formare a cheagurilor, ceea ce impune uneori monitorizare atentă, mai ales la pacienții cu afecțiuni cardiovasculare.

Fibrinogen scăzut

Valori scăzute ale fibrinogenului pot semnala:

  • Afecțiuni hepatice severe (ciroză, hepatită acută) — ficatul nu mai produce suficient fibrinogen
  • Consumul excesiv de factori de coagulare, cum se întâmplă în CID (coagulare intravasculară diseminată)
  • Deficit congenital de fibrinogen (afibrinogenemie sau hipofibrinogenemie, tulburări rare ereditare)
  • Tratament cu trombolitice sau heparină
  • Hemodiluție după transfuzii masive

Un nivel foarte scăzut (<100 mg/dL) poate provoca sângerări spontane, inclusiv interne, necesitând intervenție medicală imediată.

Timpul de trombină — TT)

Timpul de trombină (TT) reprezintă durata necesară pentru ca trombina — o enzimă-cheie în procesul de coagulare — să transforme fibrinogenul plasmatic într-o rețea solidă de fibrină.
Este, practic, testul care evaluează ultima etapă a coagulării sângelui, acolo unde se finalizează formarea cheagului stabil.

Spre deosebire de PT și APTT, care analizează activitatea mai multor factori de coagulare, TT se concentrează exclusiv asupra calității și funcționalității fibrinogenului, precum și asupra prezenței unor substanțe care pot interfera cu procesul de coagulare (de exemplu, heparina).

Testul este extrem de sensibil la:

  • concentrația și structura fibrinogenului,
  • prezența inhibitorilor trombinei (heparină, produși de degradare ai fibrinei),
  • condițiile de laborator (pH, calciu, temperatură).

Valori normale

Valorile de referință pot varia în funcție de laborator și metodă, dar în general:

  • TT normal: între 14 și 21 secunde

Un rezultat prelungit indică o problemă în conversia fibrinogenului în fibrină sau o interferență cu activitatea trombinei.

Când este recomandat testul TT?

Determinarea timpului de trombină este indicată în următoarele situații:

  • Când PT și APTT sunt anormale, dar cauza nu este clară
  • În suspectarea unei tulburări de fibrinogen (cantitative sau calitative)
  • În monitorizarea tratamentului cu heparină (anticoagulant care inhibă trombina)
  • În diagnosticul CID (coagulare intravasculară diseminată)
  • În evaluarea funcției hepatice, deoarece ficatul produce fibrinogenul
  • În controlul post-terapie trombolitică (după administrarea de streptokinază sau alte enzime care dizolvă cheagurile)

TT prelungit

Un timp de trombină crescut semnalează o coagulare lentă, cauzată de:

  • Tratament cu heparină – chiar și urme minime pot prelungi TT
  • Prezența produselor de degradare a fibrinei (FDP) – inhibă formarea fibrinei
  • Deficiență sau anomalii calitative ale fibrinogenului (hipofibrinogenemie, disfibrinogenemie)
  • Boli hepatice – scad producția de fibrinogen funcțional
  • DIC – consum excesiv al factorilor de coagulare
  • Prezența inhibitorilor trombinei (naturali sau medicamentoși)

În aceste cazuri, TT este adesea asociat cu determinarea fibrinogenului și D-dimerilor pentru o interpretare completă.

TT normal sau ușor scurtat

De obicei, un TT normal indică funcționarea corectă a fibrinogenului și absența heparinei în circulație. Valorile scurtate sunt rare și pot apărea în stări de hipercoagulabilitate sau în inflamații acute, când nivelul fibrinogenului este crescut.

D-dimerii

D-dimerii sunt fragmente mici de proteină rezultate din degradarea fibrinei — componenta principală a cheagurilor de sânge. Atunci când un cheag se formează și ulterior este dizolvat prin procesul de fibrinoliză, enzima plasmină acționează asupra rețelei de fibrină, eliberând acești compuși specifici în circulație.

Prin urmare, prezența D-dimerilor în sânge indică faptul că în organism a avut loc o activare a proceselor de coagulare și fibrinoliză, chiar dacă acestea au fost fiziologice sau patologice.

Determinarea D-dimerilor se face dintr-o probă de sânge venos, prin metode imunoturbidimetrice automate sau prin teste rapide calitative (screening de urgență).
Rezultatul este exprimat în:

  • μg/mL (micrograme per mililitru) sau
  • mg/L FEU (Fibrinogen Equivalent Units)

Valori normale:

  • < 0,5 μg/mL FEU (sau < 500 ng/mL FEU)

Aceste valori pot varia în funcție de metoda utilizată și de unitățile de măsură adoptate de laborator.

Când este recomandată analiza D-dimerilor?

Determinarea D-dimerilor este recomandată în următoarele situații:

  • Suspectarea unei tromboze venoase profunde (TVP): durere, roșeață, umflare la nivelul unui membru inferior
  • Suspiciunea de embolie pulmonară (EP): dispnee bruscă, durere toracică, tahicardie
  • Excluderea unei tromboze active, când probabilitatea clinică este mică (test foarte util în triajul de urgență)
  • Diagnosticarea și monitorizarea CID (coagulare intravasculară diseminată)
  • Evaluarea stărilor de hipercoagulabilitate
  • Monitorizarea postoperatorie și post-traumatică la pacienții cu risc trombotic
  • Supravegherea pacienților COVID-19, la care nivelurile crescute de D-dimeri pot semnala complicații trombotice

D-dimeri crescuți

Un nivel crescut indică prezența unei activări a sistemului de coagulare și dizolvarea activă a cheagurilor de fibrină.
Cele mai frecvente cauze includ:

  • Tromboză venoasă profundă (TVP)
  • Embolie pulmonară (EP)
  • Coagulare intravasculară diseminată (DIC)
  • Sarcină (creștere fiziologică moderată)
  • Perioada postoperatorie sau post-traumatică
  • Infecții severe, sepsis
  • Boli inflamatorii sau neoplazice
  • Afecțiuni hepatice (prin clearance redus al fragmentelor de fibrină)
  • COVID-19 — nivelurile crescute de D-dimeri sunt frecvent asociate cu forme severe ale bolii și risc trombotic crescut.

Un test de D-dimeri cu valori crescute nu confirmă automat existența unei tromboze, ci doar indică activarea procesului de coagulare. Diagnosticul trebuie completat prin ecografie Doppler, CT pulmonar sau alte investigații imagistice.

D-dimeri normali

Un rezultat negativ (sub 0,5 μg/mL) are o valoare predictivă negativă foarte mare, adică excluderea aproape sigură a unei tromboze active în cazul unui pacient cu probabilitate clinică scăzută.

Prin urmare, testul D-dimer este extrem de util pentru excluderea rapidă a emboliei pulmonare sau a trombozei venoase profunde, mai ales în departamentele de urgență.

Alte teste specifice și avansate de coagulare

Testele de bază de coagulare (PT, INR, APTT, TT, D-dimeri) pot identifica tulburările majore ale procesului de coagulare, însă în numeroase situații clinice este necesară o investigare aprofundată.

Aceste analize avansate sunt recomandate atunci când:

  • există episoade de tromboze repetate la vârste tinere;
  • se suspectează o trombofilie ereditară (predispoziție genetică spre formarea cheagurilor);
  • se manifestă hemoragii inexplicabile cu teste de rutină normale;
  • se investighează complicații de sarcină (pierderea de sarcini, preeclampsie, restricție de creștere intrauterină);
  • se monitorizează tratamentul anticoagulant sau răspunsul la acesta;
  • există afecțiuni hepatice, renale sau autoimune cu impact asupra coagulării.

Antitrombina III (AT III)

Antitrombina III este o proteină produsă de ficat care inhibă principalele enzime procoagulante — în special trombina (factor IIa) și factorul Xa. Este una dintre cele mai importante substanțe anticoagulante naturale din organism.

Rolurile sale biologice includ:

  • Menține echilibrul între coagulare și fluiditatea sângelui;
  • Previne formarea excesivă a cheagurilor;
  • Este potențată de heparină, motiv pentru care eficiența tratamentului anticoagulant depinde direct de nivelul acestei proteine.

Testarea se recomandă în următoarele situații:

  • Tromboze venoase repetate sau precoce;
  • Rezistență neobișnuită la tratamentul cu heparină;
  • Suspiciune de trombofilie ereditară;
  • Monitorizarea pacienților cu afecțiuni hepatice sau nefrotice.

Interpretarea rezultatelor

  • Valori normale: 80 – 120% activitate (în funcție de metodă)
  • Scăzută → risc crescut de tromboză (poate fi congenitală sau dobândită)
  • Crescută → fără semnificație patologică majoră

Proteina C și Proteina S

Aceste două proteine acționează împreună pentru inactivarea factorilor de coagulare Va și VIIIa, având un rol major în controlul natural al coagulării.

Proteina C este activată de trombină în prezența trombomodulinei. Deficiența acesteia (congenitală sau dobândită) determină un risc semnificativ de tromboze venoase.

Proteina S funcționează ca cofactor al proteinei C. Scăderea nivelului de proteină S duce la o coagulabilitate crescută.

Testul este recomandat în următoarele situații: 

  • Tromboze inexplicabile, mai ales la persoane tinere;
  • Istoric familial de trombofilie;
  • Evenimente trombotice apărute în timpul sarcinii sau după administrarea anticoncepționalelor;
  • Evaluarea post-episod trombotic.

Valori normale

  • Proteina C: 70 – 140%
  • Proteina S: 60 – 130%

Cauze ale valorilor scăzute

  • Deficiențe genetice;
  • Afecțiuni hepatice;
  • Tratament cu antivitamine K (acenocumarol, warfarină);
  • DIC, sepsis, sarcină, boli autoimune.

Factorul V Leiden

Mutatia Factorului V Leiden (substituția Arg506Gln) determină rezistența la proteina C activată, ceea ce înseamnă că procesul de coagulare nu mai este controlat eficient. Rezultatul: risc crescut de tromboze venoase profunde și embolii pulmonare, mai ales la tineri sau femei care folosesc contraceptive hormonale.

Analiza se efectuează prin test genetic (PCR), care detectează prezența mutației:

  • Heterozigotă → risc moderat;
  • Homozigotă → risc mare, de 20-50 ori mai mare față de populația generală.

Mutația protrombinei G20210A

Această mutație afectează gena protrombinei (factorul II), determinând creșterea nivelului plasmatic al acestei proteine și, implicit, un risc trombotic crescut. La fel ca în cazul Factorului V Leiden, testul este genetic și se recomandă în:

  • Tromboze repetate;
  • Istoric familial pozitiv;
  • Evenimente trombotice la vârste tinere sau în sarcină.

Anticoagulant lupic și anticorpi antifosfolipidici

Aceste teste sunt incluse în evaluarea sindromului antifosfolipidic (SAF) — o boală autoimună în care organismul produce anticorpi împotriva fosfolipidelor și proteinelor plasmatice implicate în coagulare.

Analizele recomandate în acest caz includ:

  • Anticoagulant lupic  (LAC)
  • Anticorpi anticardiolipinici (IgG, IgM)
  • Anticorpi anti-β2 glicoproteina I

Prezența lor determină tendință la tromboze arteriale și venoase, pierderi de sarcină și complicații obstetricale. Diagnosticul necesită pozitivitate persistentă la interval de minimum 12 săptămâni.

Alte investigații utile

  • Fibrinogen plasmatic (cantitativ și calitativ)
  • Factor XIII (deficit rar asociat cu hemoragii severe)
  • Rezistența la heparină
  • Testele de agregare plachetară
  • Tromboelastograma (TEG/ROTEM) – analizează coagularea în timp real, utilă în chirurgie și terapie intensivă

Interpretarea rezultatelor testelor de coagulare: ghid pentru pacienți și medici

Testele de coagulare nu se interpretează niciodată izolat. Valorile obținute trebuie corelate cu tabloul clinic, istoricul medical și tratamentele pacientului. O interpretare corectă permite:

  • identificarea tulburărilor hemoragice sau trombotice;
  • prevenirea complicațiilor în proceduri chirurgicale;
  • ajustarea tratamentului anticoagulant;
  • monitorizarea evoluției bolilor hepatice, inflamatorii sau autoimune.

Parametri cheie și semnificația lor

TestValori normaleCe indică valori crescuteCe indică valori scăzute
PT / INRPT: 11–15 sec, INR: 0,8–1,2Risc de sângerare, deficit de factori de coagulare, tratament anticoagulantHipercoagulabilitate (rare)
APTT25–35 secDeficiență factorii intrinseci, hemofilie, heparină, lupus anticoagulantHipercoagulabilitate, inflamație
Fibrinogen200–400 mg/dLInflamație, sarcină, risc tromboticDeficit hepatic, consum în DIC, tulburări congenitale
TT14–21 secHeparină, deficit sau anomalii fibrinogenHipercoagulabilitate (rara)
D-dimer<0,5 μg/mL FEUActivare a coagulării și fibrinolizei, tromboză, DICN/A – valori scăzute sunt normale
Antitrombina III80–120%Rareori semnificativRisc crescut de tromboză
Proteina C / Proteina S70–140% / 60–130%Rareori semnificativRisc crescut de tromboză
Factor V Leiden / Protrombina G20210Aabsent (negativ)–Risc genetic de tromboză
Lupus anticoagulant / anticorpi antifosfolipidicinegativ–Risc trombotic crescut, pierderi de sarcină

Important: valorile crescute nu indică automat boală; contextul clinic este esențial.

Cum se corelează parametrii între ei?

  • PT și APTT: Dacă ambele sunt prelungite → posibil deficit multiplu de factori, CID sau tratament anticoagulant.
  • Fibrinogen + TT: TT prelungit cu fibrinogen scăzut → problemă legată de fibrinogen (deficit cantitativ sau calitativ).
  • D-dimer + APTT/PT: D-dimer crescut fără modificări semnificative ale PT/APTT → proces de coagulare recent, dar nu neapărat tulburare activă.
  • Antitrombina III + Proteina C/S + Factor V Leiden: utile în caz de tromboze recurente sau familiale, chiar dacă testele de bază sunt normale.

Ghid practic pentru pacienți

  • Nu interpreta rezultatele singur – valorile crescute sau scăzute pot avea multiple cauze.
  • Informează medicul despre tratamentele în curs, inclusiv anticoagulante, antiinflamatoare sau suplimente.
  • Respectă recoltarea corectă a probei – nemâncat, dimineața, fără exerciții fizice intense.
  • Monitorizare periodică – mai ales dacă te afli sub tratament anticoagulant sau suferi de boli cronice.
  • Consultă specialistul dacă observi: sângerări neobișnuite, vânătăi, durere sau umflare la nivelul membrelor, dispnee bruscă.

Boli diagnosticate cu ajutorul testelor de coagulare a sângelui

Testele de coagulare a sângelui sunt esențiale în diagnosticarea și monitorizarea unei game largi de afecțiuni, inclusiv:

  • Hemofilia: o tulburare genetică caracterizată prin deficiența unuia dintre factorii de coagulare, cel mai frecvent factorul VIII (hemofilia A) sau factorul IX (hemofilia B).
  • Boala von Willebrand: cea mai frecventă tulburare de sângerare ereditară, cauzată de o deficiență sau disfuncție a factorului von Willebrand, o proteină care ajută la aderarea plachetelor la locul leziunii.
  • Tromboza venoasă profundă (TVP): formarea unui cheag de sânge într-o venă profundă, cel mai adesea la nivelul picioarelor.
  • Embolia pulmonară (EP): blocarea unei artere pulmonare de către un cheag de sânge care s-a deplasat din altă parte a corpului, de obicei din venele profunde ale picioarelor.
  • Coagularea intravasculară diseminată (CID): o afecțiune gravă în care cheaguri de sânge mici se formează în tot fluxul sanguin, consumând factorii de coagulare și ducând la sângerări excesive.
  • Afecțiuni hepatice: boli hepatice, cum ar fi ciroza sau hepatita severă, pot afecta producția factorilor de coagulare, ducând la tulburări de sângerare.
  • Deficiențe ale factorilor de coagulare: deficiențe ale altor factori de coagulare, în afară de factorii VIII și IX, pot cauza tulburări de sângerare.
  • Sindromul antifosfolipidic: o tulburare autoimună caracterizată prin formarea de anticorpi împotriva fosfolipidelor, care poate crește riscul de tromboză.

Întrebări frecvente despre testele de coagulare 

1. Ce sunt testele de coagulare a sângelui și de ce sunt importante?

Testele de coagulare măsoară capacitatea sângelui de a forma și dizolva cheaguri. Ele sunt esențiale pentru:

  • Detectarea tulburărilor hemoragice (sângerări excesive sau vânătăi spontane);
  • Evaluarea riscului de tromboză (formare anormală de cheaguri);
  • Monitorizarea tratamentului anticoagulant;
  • Pregătirea înaintea intervențiilor chirurgicale sau procedurilor invazive.

Care sunt cele mai frecvente teste de coagulare?

Cele mai utilizate teste sunt:

  • PT / INR – evaluarea căii extrinseci și monitorizarea warfarinei;
  • APTT – evaluarea căii intrinseci și monitorizarea heparinei;
  • Fibrinogen – verificarea nivelului de fibrinogen, proteină esențială pentru formarea cheagurilor;
  • TT (Timpul de trombină) – analiza conversiei fibrinogenului în fibrină;
  • D-dimeri – detectarea degradării fibrinei, utilă în tromboze și embolii.

Teste avansate: antitrombina III, proteina C și S, Factor V Leiden, mutația protrombinei G20210A, anticorpi antifosfolipidici.

Cum trebuie să mă pregătesc pentru testele de coagulare?

  • Recoltarea se face de obicei dimineața, pe nemâncate;
  • Evită exercițiile fizice intense înainte de test;
  • Informează medicul despre medicația în curs (anticoagulante, antiinflamatoare, suplimente).
  • Respectă indicațiile specifice date de laboratorul unde se efectuează analiza.

Cât durează până primesc rezultatele testelor?

  • Testele de bază (PT/INR, APTT, TT, fibrinogen) sunt automatizate și pot fi disponibile în câteva ore;
  • Testele avansate sau genetice (Factor V Leiden, Proteina C/S, mutații protrombină) pot dura câteva zile până la o săptămână.

Ce înseamnă dacă rezultatele sunt anormale?

  • Valori crescute pot indica risc de sângerare sau activare excesivă a coagulării;
  • Valori scăzute pot indica risc trombotic sau deficiențe de factori de coagulare;
  • Interpretarea trebuie făcută întotdeauna în context clinic, nu doar pe baza valorii numerice;
  • Medicul poate recomanda teste suplimentare sau tratament în funcție de istoricul pacientului.

Ce teste sunt folosite pentru monitorizarea anticoagulantelor?

  • Warfarină / acenocumarol → se monitorizează PT / INR;
  • Heparină nefracționată → se monitorizează APTT;
  • Alte anticoagulante (DOACs) – monitorizarea nu este obligatorie de rutină, dar se poate evalua prin teste specifice în cazuri complexe.

Care este diferența dintre D-dimeri și fibrinogen?

  • Fibrinogen – proteină necesară pentru formarea cheagului; nivelul său indică capacitatea de coagulare;
  • D-dimeri – fragmente rezultate din degradarea fibrinei; nivelul lor indică activarea și dizolvarea cheagurilor.
    Astfel, fibrinogenul e util pentru evaluarea sângerării, iar D-dimerii pentru detectarea trombozelor și emboliilor.

Pot să fac testele dacă sunt însărcinată?

Da. În timpul sarcinii, anumite valori (fibrinogen, D-dimeri) pot fi fiziologic crescute.
Medicul va interpreta rezultatele ținând cont de modificările normale ale coagulării în sarcină.

Testele de coagulare pot fi influențate de dietă sau stil de viață?

  • Vitamina K (frunze verzi, broccoli, spanac) poate influența INR la pacienții pe anticoagulante;
  • Fumatul, obezitatea, sedentarismul pot afecta nivelul fibrinogenului și riscul trombotic;
  • Este important să discutați cu medicul despre modificările alimentare sau suplimentele înainte de testare.

Cum ajută testele de coagulare în prevenția complicațiilor chirurgicale sau obstetricale?

  • Identifică pacienții cu risc de sângerare excesivă înainte de operații sau proceduri invazive;
  • Permite ajustarea tratamentului anticoagulant înainte și după intervenții;

Monitorizarea continuă ajută la prevenirea trombozelor în sarcină sau postoperator.

Serviciile de laborator Elytis

Rețeaua medicală Elytis dispune de propriul laborator de analize și de puncte de recoltare, oferind pacienților acces facil la teste de coagulare a sângelui și alte investigații. Laboratoarele noastre sunt dotate cu echipamente medicale performante, cu specificații de top, de la firme prestigioase în domeniu. Pentru a oferi o gamă cât mai largă de analize medicale, la standarde înalte de calitate, Elytis colaborează și cu alte laboratoare medicale.

La Elytis, se pot realiza peste 550 de teste de laborator, analize și investigații dintre cele mai complexe, oferind siguranță și încredere pacienților prin acuratețea rezultatelor și rapiditatea eliberării acestora. Analizele medicale pot fi efectuate gratuit în baza unui bilet de trimitere de la medicii de familie și specialiști aflați în relație contractuală cu Casa de Asigurări de Sănătate, în limita fondurilor alocate. Pacienții neasigurați sau cei care nu au bilet de trimitere pot solicita efectuarea analizelor contra cost.

Testele de coagulare a sângelui sunt investigații esențiale pentru evaluarea funcției sistemului de coagulare și pentru diagnosticarea și monitorizarea diverselor afecțiuni. La Elytis, ne angajăm să oferim servicii de laborator de înaltă calitate, cu rezultate precise și rapide, pentru a sprijini pacienții în menținerea sănătății. Dacă ai nevoie de teste de coagulare a sângelui sau alte analize medicale, contactează-ne chiar acum pentru a beneficia de expertiza și profesionalismul echipei noastre!

Ultima revizuire:

30.10.2025, Laura Țăranu, coordonator laborator

Referințe: 

  • Pietrangelo, Ann. “Coagulation Tests: Types, Procedure, and Results.” Healthline, 2015, www.healthline.com/health/coagulation-tests.
  • Raber, Martin N. “Coagulation Tests.” PubMed, Butterworths, 2020, www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK265/.