Speranţe împlinite privind infecţia cu virusul hepatitic C

Virusul hepatitei C a fost descris în 1989. Până la acel moment, această formă de afectare hepatică era denumită hepatita nonA-nonB.

Faza acută a bolii, de regulă, este rar diagnosticată – cel mai des, diagnosticul se pune în faza de hepatită cronică sau chiar ciroză. Din nefericire, infecţia cu virusul hepatitei C cronicizează în majoritatea cazurilor (75 – 80%).

Simptomele bolii sunt adesea nespecifice pentru o afectare hepatică – rar boala debutează cu icter; pot apare manifestări neurologice (cefalee, astenie), manifestări articulare (dureri la nivelul articulaţiilor mici) orientând posibil pacientul spre alte specialităţi medicale şi întârziind astfel diagnosticul.

În prezent, avem posibilitatea unui diagnostic de fineţe şi din fericire perspectiva unei terapii cu şanse de vindecare până la 100% din cazuri.

Cine ar trebui să se testeze cu prioritate pentru prezenţa acestui virus:

– pacienţii care au primit transfuzii de sânge în anii ’80 şi începutul anilor ’90;

– pacienţii cu intervenţii chirurgicale efectuate înainte de 1990;

– pacienţi cu manevre stomatologice realizate în laboratoare insuficient controlate epidemiologic;

– persoane care utilizează administrarea de droguri pe cale intravenoasă;

– persoane care au folosit piercing şi tatuaj;

– persoane cu comportament sexual dezordonat, cu relaţii cu persoane necunoscute;

Depistarea la timp a prezenţei acestui virus şi diagnosticul precoce sunt esenţiale.

Prof. univ. dr. Carmen Mihaela Dorobăţ