Home  /  Boli   /  Pielea are de suferit din cauza aerului condiţionat

Pielea are de suferit din cauza aerului condiţionat

Aerul condiţionat este extrem de util în zilele toride, oferindu-ne confortul de care avem nevoie, însă, trebuie să ştim că acesta, pe lângă faptul că ne poate îmbolnăvi, poate crea şi probleme serioase ale pielii.

Aparatul de aer condiționat ne poate usca excesiv pielea, astfel că dermatologii recomandă reaplicarea cremelor sau pulverizarea apelor speciale, pentru a evita descuamările neplăcute.

Din cauza căldurii pielea pierde apă, iar aerul condiţionat amplifică problema, deoarece, usucă foarte tare pielea. Astfel, tegumentul se usucă la maximum şi în interior, iar pielea rămâne din nou fără barieră hidro-lipidică.

În cazul în care stăm multă vreme într-un spaţiu închis, cu aer conditionat, medicii dermatologi recomandă să avem cu noi un spray cu apă temală şi să pulverizăm pielea de două-trei ori pe zi.