Home  /  Boli   /  Cele mai periculoase boli care există sau au existat vreodată

Cele mai periculoase boli care există sau au existat vreodată

Cele mai înspăimântătoare boli din istoria omenirii au făcut milioane de victime la nivel mondial, însă din fericire au fost eradicate parţial, odată cu progresul ştiinţei şi al medicinei de la începutul secolului al XIX-lea. Acest lucru a fost posibil datorită conceperii vaccinurilor şi tratamentelor eficiente împotriva virusurilor mortale. În mod regretabil, multe dintre bolile mortale din istorie fac în continuare victime în ţările aflate în curs de dezvoltare.

Până în momentul de faţă, medicina nu a gasit încă un leac pentru bolile virale, în timp ce ţările dezvoltate au început să se confrunte cu problema rezistenţei la antibiotice, precum şi cu riscul răspândirii bolilor tropicale în regiunile cu climă temperată.

Iată care sunt principalele boli mortale care au rămas în istoria omenirii:

Ciuma bubonică

Intitulată şi Moartea Neagră, ciuma bubonică a ucis aproximativ o treime din populaţia Europei medievale între anii 1348 şi 1350. Boala extrem de contagioasă este produsă de bacteria numită Yersinia pestis, tratabilă în prezent cu antiobiotice.

Datele oficiale arată că Yersinia pestis (bacteria care provoacă ciuma bubonică, septicemică şi pneumonică) a costat umanitatea circa 200 de milioane de vieţi. Boala răspândită prin ciupiturile de purici atacă nodulii limfatici (în cazul ciumei bubonice) sau produce infecţii la nivelul sângelui şi plămânilor (în cazul celorlalte forme ale sale). Netratate, victimele ciumei işi pot pierde viaţa în mai puţin de o săptămână.

Variola

Una dintre cele mai periculoase boli din istorie a fost, din fericire, eradicată până în anul 1980, în urma unei campanii de vaccinare extinse la nivel mondial. Deşi nu există statistici care să arate numarul exact de victime făcute de Variola vera, această boală contagioasă a provocat circa 300-500 de milioane de decese doar în secolul XX. Specialiştii cred că virusul variolei există de 68 de milenii şi a stirbit mai multe vieţi decât orice altă boală transmisibilă descoperită până în prezent.

Variola este provocată de una dintre cele doua tulpini ale virusului, numite Variola major şi Variola minor şi poate avea efecte secundare grave, precum cecitatea (orbirea), infertilitatea (în cazul bărbaţilor) sau ulceraţia corneei.

În prezent, singurele mostre cunoscute ale virusului sunt ţinute în condiţii de izolare, în nitrogen lichid, la Centrul de Control şi Prevenirea a Bolilor din Atlanta, Georgia şi la Centrul de Stat al Virologiei şi Biotehnologiei din Rusia.

Gripa spaniolă

Gripa spaniolă pentru cea mai mortală pandemie de gripă înregistrată vreodată în istorie, fiind răspândită la nivel mondial odată cu sfârşitul Primului Razboi Mondial, în anul 1918. Virusul responsabil cu această formă agravată de gripă poartă numele de subtipul Influenza AH1N1. Pandemia la începutul secolului XX a afectat o treime din populaţia Pământului, cauzând mai mult de 50 de milioane de decese în întreaga lume.

În prezent, şansele anuale ca o persoană infectată să moară din cauza Gripei spaniole sunt de una la 345.000. Acelaşi virus AH1N1 a fost responsabil şi cu faimoasa epidemie de gripă porcină, care a izbucnit în anul 2009. În luna august 2010, Organizaţia Mondială de Sănătate a anunţat eradicarea bolii.

Malaria

Chiar dacă nu există statistici clare, unii cercetători care au efectuat studii observaţionale între anii 1950-1970 susţin că malaria a provocat mai multe decese de-a lungul istoriei decât variola. Boala se transmite prin inţepăturile de ţânţar sau pe alt contact direct sangvin şi omoară încă anual aproximativ 1-2 milioane de oameni.

Malaria este în continuare o problemă de sănătate publică în ţările aflate în curs de dezvoltare. Paraziţii acestei boli sunt transmişi de femela speciei de ţânţari Anofel, care trăieşte în regiunile tropicale şi subtropicale, precum şi în unele parţi din Africa, America şi Asia.

Victimele acestei boli infecţioase foarte răspândite sunt în general copiii. Specialiştii estimează că un copil moare din cauza malariei la fiecare 30 de secunde în Africa.

Tuberculoza

Tuberculoza este cea mai mortală boală infecţioasă a plămânilor (deşi poate să afecteze orice altă regiune a corpului). Pericolul contactării acestei boli nu a fost eradicat, reprezentând în continuare o problemă de sănătate publică, inclusiv în ţările dezvoltate.

Tratamentul pentru tuberculoză implică admnistrarea prelungită a antibioticelor. Din fericire, doar 5% din cazurile diagnosticate sunt fatale. Oamenii de ştiinţă estimează că tuberculoza a fost responsabilă pentru 100 de milioane de decese doar în secolul XX, continuând să cauzeze circa 1 milion de pierderi de vieţi în fiecare an. Tuberculoza este considerată cea de-a treia boală mortală în istorie.

Holera

Holera este o boală diareică provocată de bacteria Vibrio cholerae, transmisă la oameni prin ingestia apei sau a hranei contaminate. În cele mai severe forme ale sale, boala se numără printre infecţiile cu cea mai rapidă instalare a decesului (o persoană sănătoasă poate deveni hipotensivă după doar o oră de la apariţia simptomelor şi poate muri în doua-trei ore fară administrarea tratamentului).

Holera a produs 8 pandemii de-a lungul istoriei, izbucnind în anul 1817, în Calcutta, India. Zece ani mai târziu, holera devenea cea mai periculoasă boală a secolului, care continua să facă sute de victime şi în prezent.

SIDA

Sindromul imunodeficienţei dobândite se referă la o serie întreagă de simptome şi infecţii apărute pe fondul unei imunităţi slăbite, după contactarea virusului HIV. Începând cu anul 1981, SIDA a cauzat decesul a circa 25 de milioane de oameni în întreaga lume.

Fazele avansate ale bolii presupun susceptibilitatea crescută la infecţii şi tumori. Majoritatea cercetătorilor desemnează originea virusului HIV în Africa Sub-Sahariană. Estimările arată că 38.6 milioane de oameni trăiesc în prezent cu această boală incurabilă.

Ebola

Virusul care produce boala infecţioasă numită ebola a început să facă peste 150.000 de victime în anul 1976, în Sudan şi Zaire. În lumea medicală, este considerat a fi un virus zoonotic, care afectează major numărul gorilelor din Africa Centrala. În ciuda eforturilor depuse de Organizaţia Mondială a Sănătăţii pentru eradicarea bolii, nu a fost depistată o cale de a se realiza acest lucru.

Febra hemoragică ebola are potenţial letal şi declanşează o serie întreagă de simptome, printre care se numară febra, voma, diareea, durerea generalizată sau hemoragiile interne şi externe. Rata mortalităţii este foarte mare, de aproximativ 90%.

Call Now Button