Home  /  Boli   /  Acest obicei poate declanşa acneea

Acest obicei poate declanşa acneea

Ştim cu toţii că fumatul este unul dintre cele mai periculoase vicii. Sute de mii de oameni işi pierd viaţa prematur din cauza fumatului, anual , iar milioane de oameni suferă de boli grave din pricina țigărilor.

Pe lângă toate acestea, oamenii de ştiinţă au descoperit în urma unui studiu că fumatul poate provoca acnee, mai ales în cazul femeilor. Practic, aceştia au identificat o nouă boală, „acneea fumatorului”, numită oficial acnee non-inflamatorie, manifestată prin blocarea porilor şi pătarea tenului.

La studiu au participat 1.000 de femei, cu varsta cuprinsă între 25 şi 50 de ani. Cercetarea a scos la iveală faptul că 42% dintre femeile fumătoare sufereau de acnee, faţă de doar 10% dintre femeile nefumătoare. În plus, femeile fumătoare care au suferit în adolescenţă de acnee juvenilă prezintă de patru ori mai multe riscuri de a dezvolta această boală dermatologică faţă de femeile nefumătoare.

Cercetătorii afirmă faptul că recunoaşterea acestei forme de acnee este fundamentală pentru furnizarea informaţiilor corecte despre efectele fumatului asupra pielii, informaţii care ar putea contribui la programele de combatere a acestui viciu.

Call Now Button