Terapia prin peisaje – benefică pentru corp şi minte
Cercetătorii au realizat un studiu în care au demostrat importanţa pe care o au peisajele terapeutice asupra sănătăţii noastre. Astfel, frecventarea unor spaţii verzi (vegetale), albastre (acvatice) sau montane, au efecte benefice asupra psihicului şi corpului.
Cercetătorii au realizat un studiu având ca subiecţi persoane vârstnice. Acestora li s-a cerut să dea amănunte, în termeni calitativi şi cantitativi, despre contactele cu spaţii verzi (parc, grădină publică, padure, munte, stradă mărginită de copaci, ronduri de flori) şi albastre (lacuri, râuri, mare). Datele obţinute au fost puse în legătura cu evaluarea unei stări bune fizice şi mentale resimţite. Rezultatul a evidenţiat un impact extrem de pozitiv al acestor medii.
Persoanele care au contact frecvent cu spaţiile menţionate au prezentat scoruri mai bune, fapt explicat în mai multe feluri, printre care stimularea activităţii fizice, izolare mai scăzută şi un efect de relaxare indus de apa curgătoare şi de cântatul păsărilor. Există diferenţe în funcţie de accesibilitate şi securitate, însă în general influenţa benefică este cât se poate de reală.
Cercetătorii consideră că amenajarea unor spaţii verzi şi albastre, în mediul urban şi semi-urban, contribuie la o îmbătrânire în stare fizică şi mentală bună şi la o atitudine pozitivă, în general. În acelaşi timp, este regretabil că se acordă o mare atenţie numai locurilor de joacă pentru copii, în timp ce seniorii nu beneficiază suficient de spaţii de destindere speciale.