Cancerul de col uterin ar putea fi eliminat în totalitate
Australia poate deveni prima ţară din lume care va elimina în întregime cancerul cervical (cancerul de col uterin). Specialiştii din această ţară, au făcut eforturi susţinute pentru a oferi vaccinul împotriva HPV gratis în toate şcolile, anunţă ”International Papillomavirus Society”. Virusul care se poate transmite pe cale sexuală, cauzează 99,9% dintre cazurile de cancer de col uterin.
În anul 2007, oficialii australieni au oferit gratis vaccinul pentru fetele de 12-13 ani, iar în 2013 a fost disponibil şi pentru băieţi. În urma acestei decizii s-a observat că între anii 2005 şi 2015, cazurile de infectare cu HPV ale femeilor cu vârstele cuprinse între 18 şi 24 de ani au scăzut de la un procentaj de 22,7% la doar 1,1%.
Experţii susţin că sunt speranţe mari că nu vor mai apărea cazuri de cancer cervical în următorii 10 sau chiar 20 de ani.
În alte ţări ale lumii vaccinul acesta nu este gratis şi poate costa chiar şi 450 de dolari, cum este cazul în Statele Unite ale Americii. Datorită acestui fapt, procentul celor vaccinaţi este semnificativ mai mic în Statele Unite decât în Australia.
Conform statisticilor, două treimi din populaţia globală de femei nu au accesul la vaccin, precum femeile din Australia.
În România, în anul 2008, a fost demarată prima campanie de vaccinare obligatorie a fetiţelor de clasa a IV-a împotriva virusului HPV. Campania a fost un eşec datorită reacţiilor negative a părinţilor în ceea ce priveşte această vaccinare. În prezent, la noi în ţară, vaccinarea împotriva HPV se face doar la cerere.