Home  /  Boli   /  Oamenii de ştiinţă au dezvoltat prezervativul inteligent

Oamenii de ştiinţă au dezvoltat prezervativul inteligent

În era tehnologiei, în care trăim astăzi, foarte multe persoane au un dispozitiv electronic de contorizare a paşilor făcuţi într-o zi, fie că este vorba despre un ceas, o brăţară sau o aplicaţie pe telefonul mobil.

Pentru a duce tehnologia la un alt nivel, oamenii de ştiinţă au dezvoltat prezervativul inteligent, numit „Fitbit”. Acesta poate da utilizatorului informaţii diverse, de la câte calorii arde în timpul actului sexual, până la viteza mişcărilor sale în pat, durata actului sexual sau câte poziţii diferite a încercat în timpul unei săptămâni, în timpul unei luni sau în timpul unui an.

Pe lângă toate acestea, dispozitivul poate detecta bolile cu transmitere sexuală. Brăţara stochează informaţiile şi le transmite utilizatorului pe telefonul lui mobil. Prezervativul inteligent nu înlocuieşte, însă, prezervativul clasic.

Brăţara pentru penis este îndeajuns de flexibilă pentru a se potrivi oricărei mărimi a organului sexual şi este rezistentă la apă.

Conform statisticilor, peste 900.000 de bărbaţi şi-au achiziţionat deja un astfel de dispozitiv.