Home  /  Boli   /  Acest tip de transplant pare de domeniul SF-ului

Acest tip de transplant pare de domeniul SF-ului

Ştiinţa evoluează cu repeziciune, astfel că, lucrurile care altă dată erau de neimaginat, astăzi devin realitate.

Spre exemplu, un soldat american, Shamika Burrage, care şi-a pierdut urechea într-un accident de maşină, a beneficiat de un transplat care pare de domeniul viitorului. Femeia este ultimul pacient care a trecut prin procedura de reconstrucţie numită prelaminated forearm free flap, o operaţie care implică creşterea de nou ţesut prin implantarea cartilajului sub o formă de ureche în antebraţul pacientului.

Chirurgii au creat o matriţă de ureche prostetică prin obţinerea cartilajului de la pacient, acest lucru se întâmplă de obicei de la coaste. Cartilajul este apoi modelat, câteodată, cu ajutorul unei matriţe realizate la o imprimantă 3D. Este implantat sub pielea antebraţului pacientului.

Deoarece acest cartilaj provine tocmai din ţesutul pacientului, pielea va începe să crească în jurul formei. Noi vase de sânge se vor forma în ţesutul transplantat şi după câteva luni de vindecare, noua ureche poate fi transplantată la cap. În cazul lui Burrage, a fost nevoie de piele de pe antebraţ pentru a acoperi cicatricile.

Urechea transplantata are celulele ei şi este conectată la restul corpului cu propriile vase de sânge.