Home  /  Neurologie

Neurologie

Neurologia este o ramură specială a medicinii care se ocupă cu diagnosticul și tratamentul bolilor organice care afectează sistemul nervos central sau periferic. Structurile organice ce țin de domeniul neurologiei sunt – pe de o parte – creierul, măduva spinării (reprezintă sistemul nervos central), structurile înconjurătoare, precum și vasele sanguine care le hrănesc, – pe de altă parte – nervii cranieni, rădăcinile nervoase și ganglionii spinali, nervii periferici, după ieșirea din canalul spinal, inclusiv legăturile cu mușchii scheletici (reprezintă sistemul nervos periferic).

 

Accidentul vascular cerebral

Accidentul vascular cerebral – o provocare permanentă

Accidentul vascular cerebral (AVC) reprezintă o problemă majoră de sănătate publică, fiind a doua cauză de mortalitate în lume după patologia cardiovasculară şi prima cauză de disabilitate dobândită pe termen lung. Deoarece asistăm la o creştere a speranţei de viaţă, importanţa patologiei cerebrovasculare devine din ce în ce mai importantă.

Identificarea factorilor de risc modificabili şi a măsurilor de prevenţie ce pot reduce mortalitatea legată de AVC este foarte importantă. Deşi posibilităţile de diagnostic şi tratament au evoluat în ultimii ani, mortalitatea post AVC rămâne crescută, aproximativ 50% la 5 ani de supravieţuire după evenimentul vascular cerebral.

Prezenţa unui AVC este corelată cu existenţa unor factori de risc vascular, cum ar fi:

– hipertensiunea arterială ignorată sau incorect tratată;

– dislipidemia;

– diabetul zaharat;

– fibrilaţia atrială;

– afecţiuni cardiace cu potenţial emboligen;

– tulburări de coagulare a sângelui.

Condiţiile care favorizează apariţia unui AVC în prezenţa factorilor de risc enunţaţi mai sus sunt reprezentate de:

– consumul excesiv de alcool;

– obezitatea, excesul alimentar;

– fumatul;

– consumul de droguri;

– eforturile fizice excesive;

– privarea de somn;

– expunerea la temperaturi extreme.

Cum putem recunoaşte un AVC?

Cefaleea acută, însoţită de amorţeli sau scăderea forţei unui segment al corpului, asimetria feţei, prezenţa unor tulburări de vorbire, vertijul acut, tulburările de vedere, pot fi semne ce anunţă apariţia unui AVC.

La sesizarea acestor semne, pacientul trebuie să se prezinte în urgenţă consultului neurologic.

Cum putem preveni un AVC?

Identificarea factorilor de risc enumeraţi mai sus şi respectarea tratamentului recomandat de medicul specialist pot preveni apariţia unui AVC.

Schimbarea stilului de viaţă şi evitarea condiţiilor favorizante pentru producerea unui AVC sunt la fel de importante alături de tratamentul factorilor de risc.

Riscul recidivei unui AVC este semnificativ: în primii 5 ani aproximativ 40% din pacienţi fiind predispuşi la repetarea evenimentului vascular cerebral. Pacienţii ce au prezentat un accident vascular cerebral au de asemenea un risc crescut pentru evenimente vasculare secundare: infarct de miocard, hipertensiune arterială necontrolată, aritmii cardiace. Aceste complicaţii vasculare alături de tulburările vegetative ce survin după evenimentul cerebrovascular acut, sunt asociate cu un prognostic defavorabil.

În faza post acută a AVC este importantă monitorizarea pacienţilor pentru ajustarea tratamentului, prevenirea complicaţiilor şi iniţierea măsurilor de reabilitare motorie şi a tulburărilor de vorbire. Aceste proceduri terapeutice implică activitatea unei echipe multidisciplinare, formată din neurolog, cardiolog, kinetoterapeut, ortofonist, psiholog, asistent social.

În ultimii ani s-a acordat o mare importanţă tratamentului de recuperare a pacienţilor cu sechele după AVC, dezvoltându-se unităţi medicale specializate pentru asistenţă medicală de calitate. Reabilitarea pacientului după AVC permite adaptarea la un stil de viaţă corespunzător disabilităţii restante, reintegrarea pacientului într-o viaţă de familie şi socială activă.

Indicele de calitate a vieţii pacienţilor măsoară eficienţa tratamentului recuperator după AVC, fiind o preocupare permanentă a noastră.

 

Epilepsia

Care este definiţia epilepsiei ?

Cuvântul epilepsie înseamnă „criză, convulsie sau atac” în greaca veche şi defineşte, în zilele noastre, o boală neurologică, de lungă durată, caracterizată prin prezenţa de crize epileptice cu consecinţe medicale, neuropsihologice şi sociale marcante pentru persoana care suferă de această afecţiune.

Apariţia unei crize epileptice înseamnă boala epilepsie?

O criză epileptică nu este acelaşi lucru cu a avea epilepsie – ca boală cronică.

O criza epileptică reprezintă apariţia bruscă şi tranzitorie a unor simptome variate (anumite senzaţii sau emoţii, pierdere temporară a funcţiei unui membru, imposibilitatea de a vorbi, suspendarea stării de conştienţă, etc.) şi/sau manifestări clinice (convulsii, modificări de comportament), cauzate de o activitate neuronală excesivă şi anormală, la un moment dat, favorizată sau nu de anumiţi factori (cum ar fi, excesul de alcool, privarea de somn, anumite substanţe toxice). De cele mai multe ori, criza epileptică nu se mai reproduce în cursul vieţii unui individ, dacă se evită factorii favorizanţi şi nu necesită tratament. Statisticile arată că aproximativ 5–10% din populația globală suferă o criză epileptica neprovocată (fară factori favorizanţi aparenţi) până la vârsta de 80 de ani.

Pacienţii care prezintă o criză epileptică trebuie să beneficieze de un consult medical de specialitate şi de investigaţii complementare (imagistică cerebrală – CT sau IRM cerebral, electroencefalograma, etc).

Boala epileptică presupune crize epileptice repetate şi fară factori favorizanţi (cel puţin două crize survenite la interval mai mare de 24h între ele, conform definiţiei Ligii de Luptă împotiva Epilepsiei, ILAE, 2014). Afecţiunea numită epilepsie este generată de o condiţie/anomalie la nivel cerebral, care determină descărcări aberante şi repetitive ale neuronilor şi se poate manifesta atât din copilarie, cât şi începând de la vârsta adultă.

Care este impactul epilepsiei în populaţia generală ?

Epilepsia este o patologie cronică şi invalidantă, afectând, conform estimărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii din mai 2015, aproximativ 50 milioane de persoane în lumea întreagă, ceea ce o defineşte ca una dintre cele mai frecvente afecţiuni neurologice pentru toate categoriile de vârstă. În Europa, incidenţa epilepsiei este estimată între 100 şi 200 de cazuri noi la 100.000 de locuitori anual. În România, se estimează între 300.000 şi 500.000 de pacienţi suferind de epilepsie.

Epilepsia a fost decretată problemă majoră de sănătate publică la nivel internaţional, specialiştii din întreaga lume dedicând eforturi susţinute pentru îmbunătăţirea managementului diagnostic şi terapeutic.

Teama de a nu fi angajaţi, de a rămâne fără loc de muncă sau de a fi marginalizaţi de către anturaj sau societate, îi determină pe cei mai mulţi dintre bolnavii de epilepsie să işi minimalizeze sau să nu trateze corespunzător afecţiunea cronică. Din păcate, în România încă se constată stigmatizarea pacienţilor cu epilepsie. În acest sens, este necesară o atitudine activă de educaţie medicală şi comunicare în populaţia generală privind epilepsia, manifestările posibile şi potenţialele metode terapeutice, mediată prin intermediul asociaţiei pacienţilor cu epilepsie şi cu implicarea comunităţii medicale (medici de familie, neurologi, psihiatri, neurochirurgi, etc).

Cum putem ajuta pacientul cu epilepsie ?

În primul rând, este esenţială comunicarea atentă cu pacientul şi cu familia acestuia şi stabilirea promptă a unui diagnostic complet şi corect.

De cele mai multe ori, sunt necesare investigaţii suplimentare, cum ar fi explorarea imagistică (IRM cerebral), electroencefalografică (EEG), bilanţ de laborator.

Stabilirea unei scheme terapeutice adecvate, în funcţie de nevoile fiecărui pacient (« tratăm pacienţi, nu boli » ) şi a unei strategii de urmărire clinică şi terapeutică pe termen mediu, în acord cu pacientul, sunt etape importante, bazate pe comunicarea şi încrederea relaţiei pacient-medic-familie. Explicarea afecţiunii şi înţelegerea acesteia de către pacient şi anturajul acestuia sunt elemente care definesc abordarea responsabilă a pacientului cu epilepsie, incluzând aspectele psiho-sociale şi calitatea vieţii de zi cu zi, de multe ori neglijată.

Urmărirea prin controale periodice este necesară pentru a preveni eventuale efecte secundare ale tratamentului sau a evidenţia lipsa de răspuns la tratament farmacologic, care indică necesitatea găsirii altor alternative terapeutice.

În cadrul Centrului Medical Elytis, se oferă asistenţă de specialitate în cadrul unei prime consultaţii, asigurându-se urmărirea pacienţilor cu o primă criză epileptică sau suferind de epilepsie, şi urmărirea evoluţiei afecţiunii sub tratament, prin consultaţii de control şi monitorizare clinică şi terapeutică.

Pacientul cu epilepsie are dreptul la o viaţă de calitate, la fel ca oricare dintre noi, are dreptul să işi înţeleagă problema, explicându-i-se afecţiunea şi logica demersurilor terapeutice, eforturile noastre centrându-se pe asigurarea unei abordări cât mai complete a acestei patologii cronice şi complexe într-o era a progresului în domeniul medicinii, cu responsabilitatea şi empatia în faţa vieţii  unui semen.

 

Prima criză (inaugurală) de suspendare a conştienţei

Reprezintă o urgenţă medicală, unde este necesară abordarea multidisciplinară, în funcţie de caracteristicile simptomelor. Este importantă tratarea acesteia ca pe o urgenţă şi adresarea promptă la spital/policlinică a membrului familiei sau a persoanei care a suferit un astfel de episod, indiferent de vârstă, pentru investigaţii (neurologice, cardiologice, imagistice, etc) şi tratament de specialitate.

 

Electroencefalografie (EEG)

Ce înseamnă tehnica EEG ?

Această metodă de diagnostic presupune înregistrarea activităţii creierului prin intermediul unor electrozi plasaţi pe suprafaţa scalpului (fie individual sau sub formă de cască/bonetă, numărul electrozilor poate fi variabil, între 16 şi 32, în funcţie de fiecare dispozitiv), cu ajutorul unui gel sau al unei soluţii saline. Tehnica EEG standard nu presupune inregistrări invazive, nu modifică sau influenţează într-un fel activitatea creierului, ci, dimpotrivă, permite captarea semnalelor electrice generate de activitatea neuronală şi interpretarea acestora în funcţie de fiecare pacient. Trebuie ştiut şi este fascinant ca fenomen, că fiecare dintre noi avem o « semnătură »  individuală, unică a activităţii noastre cerebrale, ca un «tipar patentat »  care ne defineşte. Informaţia sub formă de semnal electric este transmisă, prin intermediul unor cabluri, unui dispozitiv (electroencefalograful propriu-zis) care afişează semnalul pe un ecran de calculator, permiţând medicului cu competenţă în «decodarea»  şi interpretarea specifică a semnalului EEG, să emită un rezultat, care completează sau confirmă un diagnostic.

Înregistrarea EEG aduce un aport considerabil în practica neurologiei şi a neurochirurgiei moderne, prin informaţii complementare cu explorările imagistice. Se efectuează atât la adulţi, cât şi la copii, indiferent de vârstă.

Înregistrarea EEG standard durează în medie 15-20 minute şi cuprinde, în general, pe lângă înregistrarea activităţii de « fond » a creierului şi manevre de «activare» a unor eventuale modificări de tip epileptic. Astfel, pacienţii la care astfel de manevre nu sunt contraindicate, sunt rugaţi să respire profund timp de câteva minute (hiperventilaţie) ; se aplică, de asemenea, o stimulare luminoasă intermitentă (prin intermediul unei lămpi asemănătoare unui stroboscop), conform unor protocoale internaţionale, timp de câteva secunde. Întreaga înregistrare se desfăşoară în condiţii de linişte şi sub supraveghere continuă medicală. Rezultatul înregistrării este interpretat de medicul neurolog cu competenţă EEG şi discutat cu pacientul, căruia i se înmânează un raport al investigaţiei.

Înregistrarea EEG prelungită implică aceleaşi principii ca şi înregistrarea standard, însă durează mai mult, implicând de cele mai multe ori, o perioadă de «siestă/somn nocturn» în condiţii de linişte, sub supraveghere medicală. Somnul are rol activator al unor eventuale modificări patologice ale activităţii cerebrale şi facilitează astfel, stabilirea unui diagnostic cât mai precis. În plus, durata mai mare a inregistrării creşte şansa captării unor eventuale modificări patologice.

Care este utilitatea tehnicii EEG ?

Tehnica EEG işi are locul bine consolidat printre investigaţiile de specilitate performante, în întreaga lume, atât la pacienţii cunoscuţi cu epilepsie, susţinând conducerea eficientă a tratamentului medicamentos sau stabilirea unei conduite terapeutice chirurgicale (excizia focarului epileptic) sau ca metodă de investigare a unui pacient fără antecedente de epilepsie, însă care a suferit, de exemplu, o  primă criză epileptică. În plus, explorarea EEG poate aduce informaţii complementare, care să ajute medicul curant în demersul terapeutic în anumite afecţiuni, cum ar fi bolile neurodegenerative (« demenţe » ), unele afecţiuni psihice, stări anxioase, modificări ale comportamentului, cefalee, afecţiuni metabolice, toxice, etc.

Spitalul Elytis oferă posibilitatea efectuării inregistrărilor EEG standard şi prelungit, precum şi interpretarea specifică a rezultatelor de către medici cu experienţă în domeniu. În plus, se efectuează încadrarea rezultatului investigaţiei electrofiziologice în contextul individual al fiecărui pacient, prin consultaţia medicală. Trebuie precizat că tehnica electrofiziologiei este încă un domeniu de supraspecializare, în ţară fiind câteva centre care efectuează abordarea acestei metode de investigaţie.

 

Tratamentul cu Toxină botulinică în afecţiunile neurologice

Medicina modernă ţinteşte îmbunătăţirea calităţii vieţii în cadrul oricărei patologii. Spasticitatea, care defineşte o contracţie severă şi dureroasă a unor grupe musculare, generând astfel dizabilităţi importante, poate fi ameliorată prin utilizarea tratamentului cu toxină botulinică. Spasticitatea este generată de unele boli cerebrale (ex: accidente vasculare cerebrale, traumatisme, etc) sau ale maduvei spinării. De asemenea, unele mişcări involuntare, cum ar fi distonia cervicală (torticolis), blefarospasmul, hemispasmul facial, crampa scriitorului, beneficiază de tratament cu toxină botulinică.

Toxina botulinică a fost introdusă în tratamentul spasticităţii şi a anomaliior de mişcare în 1980 şi este utilizată pe scară largă în procesul de recuperare a afecţiunilor neurologice. Această moleculă blochează reversibil transmiterea sinaptică a acetilcolinei la nivelul plăcii neuromusculare, determinând o relaxare musculară şi, consecutiv, reducerea mişcării involuntare şi a durerii.

Tratamentul cu toxină botulinică, prin injectare în diferite puncte ale musculaturii contractate, are un efect de 2,5-3 luni, de aceea se aplică repetitiv de către specialistul format în acest domeniu. Nu sunt efecte secundare ale toxinei botulinice, demonstrându-şi eficacitatea ca tratament simptomatic al spasticităţii de peste 20 ani, fiind necesară de multe ori asocierea kinetoterapiei pentru grupele musculare afectate.

Call Now Button